Social

Peste 5.000 de bolnavi de cancer, în Vâlcea. Deputatul Lovin cere sprijin pentru ei

Statisticile din ultima vreme indică o creştere alarmantă a cazurilor de cancer, maladie care, anual, răpune peste 50.000 de oameni. Aceste cifre nu l-au lăsat insensibil pe deputatul Dumitru Lovin, parlamentarul ALDE abordând acest subiect la Bucureşti.
„Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie foarte gravă. Statisticile arată că aproximativ 50.000 de persoane mor anual în România din cauza unei forme de cancer, preponderente fiind cancerul de sân, de plămâni şi de colon. Şi mai îngrijorător este faptul că, potrivit datelor furnizate de specialişti, în ţara noastră, trăiesc aproximativ 550.000 bolnavi de cancer, dintre care 100.000 primesc tratament în mod activ. La nivel mondial, România înregistrează o creştere alarmantă a cazurilor de cancer – în fiecare an, apar 80.000 de noi cazuri. În Vâlcea, sunt înregistrate 5066 de cazuri, în creştere faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de acum 10-15 ani. Ca de altfel toată ţara, şi judeţul Vâlcea se confruntă cu ignoranţa, lipsa de educaţie sanitară, lipsa de determinare a factorului uman, care fac ca cele mai multe cazuri să se prezinte în stadii tardive, fără şanse. Este o situaţie disperată, fără ieşire deocamdată şi care necesită o altă abordare a criteriilor de urgenţă, internare şi tratament de specialitate”, i-a semnalat deputatul Dumitru Lovin ministrului Sănătăţii, Florian Dorel Bodog. Liderul ALDE Vâlcea i-a solicitat acestuia să-i prezinte o situaţie cât mai recentă a bolnavilor de cancer, măsurile luate pentru tratarea cât mai eficientă şi prevenirea acestei maladii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button