PERFORMANŢĂ

OPINIA SPECTATORULUI

Am purtat de curând un dialog cu o fostă sportivă de succes a oraşului nostru. Acum este profesoară de educaţie fizică la o şcoală cu tradiţie şi se plânge,  cu amărăciune în glas, că tot mai mulţi părinţi ezită să-şi îndrume copiii spre o activitate sportivă extra-şcolară, de teama faptului că acest lucru ar împieta formarea lor profesională ulterioară. Este acesta un mod de a gândi responsabil asupra viitorului unui elev sau o teamă mai mult sau mai puţin justificată? Aş vrea să fac, în acest sens, doar o mică, dar suficientă precizare, asupra situaţiei întâlnite azi în mediul social-educativ.
Acum 30-40 de ani, Liceul „Vasile Roaită” din municipiul Râmnicu Vâlcea (actualmente, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”) cuprindea, în ciclul gimnazial şi liceal, una sau două clase cu profil sportiv. Colectivul educaţional era format din profesori foarte bine pregătiţi, dar şi foarte exigenţi, iar conducerea liceului făcea cu greu faţă la foarte multele cereri pentru ocuparea locurilor în aceste clase. De ce? Pentru că, la sfârşitul ciclului gimnazial, toţi cei de la clasele cu profil sportiv erau admiţi la clasele de liceu cele mai bune, majoritatea cu note bune şi foarte bune. Situaţia era cu mult mai grăitoare la absolvirea liceului, când dintr-o clasă cu profil sportiv formată în majoritate de elevi campioni la volei, atletism sau gimnastică, reuşeau să fie admişi la facultăţi peste 30 de absolvenţi de liceu dintr-un total de 35, iar la clasele liceului teoretic reuşeau acest lucru, în medie, cam 15-20 de  elevi din 35. Asta în condiţiile în care, în acei ani, concurenţa pe un loc la facultate era acerbă!
Mai mult decât atât, părinţii de azi au şi posibilitatea de a se consulta cu poate cel mai galonat profesor de sport de la liceul pomenit, domnul Laurenţiu Stilea, pe care îndrăznesc să-l numesc „Seniorul sportului vâlcean”, cel care poate să dea sute de exemple de elevi sportivi de top care au făcut cinste şcolii vâlcene, devenind oameni de succes în multe domenii, începând cu medicina, ingineria, cercetarea sau educaţia, şi continuând cu mediul de afaceri, atât în ţară, cât şi în afara ei.
De ce am încercat să argumentez o stare de fapt care în sine nu are nevoie de argumente? Poate din cauza unui aspect deloc de neglijat în societatea actuală: pentru a practica un sport de performanţă este nevoie azi de bani, uneori de mulţi bani, şi poate de aceea unii părinţi ezită. Acum doi ani, cunoscutul antrenor de aur al sportului romanesc, Octavian Bellu, a afirmat: „În curând o să fim o ţară de genii în trupuri bolnave. O să umplem spitalele, nu stadioanele”. Câtă dreptate are, cum de altfel rămâne de netăgăduit şi dictonul latin „Mens sana in corpore sano”!

Iulian VERNESCU