Ancheta

Percheziţiile DGA de la Bujoreni, cartonaş galben pentru primarul Gângu

Deşi a trecut foarte puţin timp de la alegerile locale parţiale pentru Primăria Bujoreni, a început deja un mare scandal de corupţie în curtea acestei instituţii şi, indiferent dacă Gheorghe Gângu este implicat sau nu, întreaga poveste cu percheziţiile şi audierile DGA reprezintă un cartonaş galben pentru reprezentantul PSD. Săptămâna aceasta, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 9 percheziţii şi au audiat o bună parte dintre angajaţii Primăriei Bujoreni, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie. Este vorba despre aranjarea unor concursuri, în perioada septembrie – octombrie 2017, când anumiţi angajaţi din administraţia publică locală le-ar fi dat subiectele candidaţilor favoriţi. Cazul de la Bujoreni reprezintă la o scară mult mai mică ceea ce se întâmplă şi la Primăria Râmnicului sau în Consiliul Judeţean, unde, aşa cum se ştie, toate posturile sunt cu dedicaţie. Culmea este că, mai nou, cei care conduc mafia angajărilor aranjate la stat încearcă să creeze tot felul de diversiuni, ajutaţi şi de mercenarii lor din presă, pentru a distrage atenţia de la ceea ce fac şi a-i ţine ocupaţi pe jurnaliştii incomozi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button