Social

Pentru că, la Budeşti, nu există sărăcie, s-ar putea pierde milionul de euro pentru şcoală

Evaluarea proiectului de extindere şi modernizare a Şcolii Gimnaziale Budeşti, depus de primarul Ion Vlădulescu la ADR Sud-Vest Oltenia pentru a fi finanţat prin POR 2014-2020, este aproape încheiată. Marţi, specialiştii de la Craiova au venit la Vâlcea pentru a vedea unitatea de învăţământ, iar zilele viitoare vor lua o hotărâre. „Am emoţii cu acest proiect, dar sper, în acelaşi timp, să primim finanţare. Este o investiţie extrem de necesară, deoarece clădirea respectivă este degradată. Cu jumătate din cei peste 500 de elevi din comună, este cea mai mare şcoală din Budeşti. Cei de la ADR ne-au spus că ne dezavantajează la punctaj faptul că, în localitatea noastră, gradul sărăciei nu este ridicat. De asemenea, nu avem abandon şcolar şi asta nu e bine pentru punctajul proiectului… în loc să fie un avantaj. La fel, ne dezavantajează faptul că avem grupuri sanitare, încălzire centrală. Mă rog, mie nu mi se pare normal! Trebuie să fie dezastru ca să primim fonduri europene?”, a întrebat, cumva retoric, edilul PNL. Proiectul elaborat de el este estimat la aproximativ un milion de euro. Cu această sumă, şcoala condusă de Ispas Simona ar urma să fie dotată, modernizată şi extinsă. „La celelalte unităţi de învăţământ din comună avem condiţii mult mai bune. Aici, în centru, trebuie să mai construim două săli de cursuri, să schimbăm acoperişul, tâmplăria, să termoizolăm, dar nu numai. Din bugetul local, nu am putea susţine această investiţie. Ar însemna să renunţăm la drumuri, la foarte multe lucruri şi tot n-am face faţă”, a completat Ion Vlădulescu, primarul comunei Budeşti. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button