Opinii

PE LIMBA NOASTRĂ

OPINIA SPECTATORULUI

Să fii sportiv de performanţă nu e deloc simplu. Drumul până la vârful carierei este presărat cu multă sudoare, renunţări şi voinţă. Tocmai de aceea, întrecerea sportivă este o bătălie aprigă cu adversarul, cu cronometrul sau centimetrul, dar mai importantă este lupta cu propriul corp, cu propriile putinţe, cu limitele organismului uman. Este lesne de înţeles că orgoliile sunt foarte mari, că apropierea victoriei înseamnă uneori sutimi de secundă, un gol mai mult decât adversarul sau o decizie luată de un arbitru care poate înclina decisiv balanţa în favoarea unuia sau celuilalt dintre competitori. Încordarea protagoniştilor atinge uneori limite greu de imaginat pentru cei care urmăresc o întrecere sportivă şi care sunt pretenţioşi în dorinţa lor de a vedea un spectacol, o confruntare din care să iasă învingător preferatul lor. În timpul încleştării, nervii ating limite nebănuite şi reacţiile combatanţilor depăşesc uşor pragul normalului.
Aş vrea să spun două vorbe despre reacţiile nervoase ale sportivilor, în special despre cele vocale. Dacă atunci când doi bărbaţi joacă table şi zarul îl supără pe unul dintre ei, gura o poate lua razna. Dacă în decursul unei activităţi manuale un ciocan ratează cuiul şi nimereşte chiar unde nu trebuie, e lesne de înţeles ce urmează. Dar să ai gura spartă când ştii că te afli în public, într-un loc în care eşti urmărit de sute, mii sau chiar milioane de ochi şi urechi, mi se pare că se depăşeşte dezarmant orice limită de minimă decenţă. Urmăresc multe întreceri sportive, atât pe viu, în săli sau pe stadioane, cât şi la televizor. Cred că aţi sesizat cu toţii desele momente de paroxism vocal, când urechile noastre sunt agresate de un limbaj suburban. Cu ajutorul tehnicii moderne, a prim-planurilor realizate de operatori şi cameramani iscusiţi, chiar şi la televizor avem parte de momente penibile, când ochii noştri surprind mimica expresivă a sportivilor care îşi varsă focul în cel mai neaoş stil lingvistic!
Veţi spune că nu e nimic nou şi nici spectaculos, atâta timp cât mijloacele media sunt pline de un asemenea limbaj, sau, mai nou, când chiar în sălile Parlamentului se petrece acest lucru.
Ca mare amator de sport, am susţinut întotdeauna caracterul formativ al acestei activităţi şi sunt încântat atunci când am parte (din păcate, de prea puţine ori) de o abordare cu fair-play a unei întreceri sportive. De asta susţin că tinerii au nevoie de exemple pozitive şi că un limbaj colorat este dăunător şi uneori nociv. Din păcate, e tardiv să mai am pretenţii la acest capitol. În câteva rânduri mi-a fost dat să aud din gura unor tineri şi foarte tineri sportivi (atât băieţi, cât şi, culmea, fete!) vorbe despre care sincer, îmi e greu să-mi aduc aminte…
Trebuie, vrând-nevrând, să accept că e vorba de un alt exemplu al tendinţei societăţii româneşti care face ca anormalul să devină, încet, dar sigur, normal!

• Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button