Liga III

Pe 23 mai, CJV va aloca 300 de mii de lei clubului din Treapt

Flacăra Horezu este singura echipă de fotbal din Vâlcea care joacă într-una dintre cele trei ligi naţionale. În semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute până acum în Liga a III-a, pe 23 mai, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea îi va aloca echipei antrenate de Adrian Popa suma de 300 de mii lei. Primarul Nicolae Sărdărescu a mulţumit CJV, în speţă, preşedintelui Costi Rădulescu, pentru că susţine performanţa în sportul vâlcean. „Cele trei sute de mii de lei ne vor ajuta foarte mult, mai ales proiectul nostru este pe termen lung. Aveam nevoie de acest sprijin, de vreme ce Horezu nu este un oraş cu potenţial financiar foarte mare. Personal, promit vâlcenilor că vom face tot posibilul să ajungem în Liga a II-a”, a spus edilul PSD Nicolae Sărdărescu. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button