Acasă Karate Paul Dinu, Silviu Ghiţă, Andreea Bâlă şi Nicolae Stanciu au adus României...

Paul Dinu, Silviu Ghiţă, Andreea Bâlă şi Nicolae Stanciu au adus României nouă medalii de la Europenele de karate

1506
0

În perioada 17-19, în Republica Cehă, a avut loc Campionatul European de Karate Shotokan. Din lotul naţional al României au făcut parte şi sportivii seniori Silviu Ghiţă, Nicolae Stanciu, Andreea Bîlă şi Paul Dinu. Cei patru au reuşit să aducă pentru România şi pentru Vâlcea nouă medalii din care: două de aur, două de argint şi cinci de bronz. Titlurile de Campioni Europeni au fost câştigate de Siviu Ghiţă şi Paul Dinu la Kumite individual Seniori. Titlurile de Vicecampioni Europeni au fost câştigate de Nicolae Stanciu (două), Silviu Ghiţă şi Paul Dinu la kata echipe seniori. Medaliile de bronz au fost câştigate de Andreea Bîlă (două), Paul Dinu (două), Silviu Ghiţă şi Nicolae Stanciu la kumite individual şi echipe de seniori.

„A fost un an 2017 foarte bun, cu multe medalii la Cupa României de Karate Shotokan (39 medalii), Campionatul Naţional de Karate Shotokan şi WKF (53 medalii), Campionatul European de Karate Shotokan (9 medalii) şi Campionatul Mondial de Karate Shotokan (9 medalii). Îi felicit pe sportivii noştri pentru performanţele obţinute. Le mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat în acest an competiţional 2017. În special doresc să mulţumesc M.T.S., Federaţiei Române de Karate,   Consiliului Judeţean Vâlcea, Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, D.J.S.T.VÂLCEA, C.S. Chimia Rm.Vâlcea, A.C.S. SEN SPORT RM.VÂLCEA, S.C. BOROMIR IND RM. VÂLCEA”, a precizat antrenorul Paul Dinu. (L.C.)