Liga Nationala

Patru „straniere”, pe lista achiziţiilor la HCM

*  din sezonul viitor, în Sala Traian, va evolua şi pivotul Raluca Băcăoanu (de la Măgura Cisnădie)

La mijlocul acestei săptămânii, oficialii de la HCM Rm. Vâlcea au anunţat numele celor cinci jucătoare pe care le-au transferat până în prezent. Printre acestea, se numără şi patru „straniere”, care vor putea fi văzute din sezonul viitor în Sala Traian. Este vorba de ibericele Marta Herrero Lopez (extremă dreapta, 27 de ani), Alicia Fernandez Fraga (conducător de joc, 24 de ani) – ambele provenind de la formaţia spaniolă Bera Bera, Sara Vukcevic (pivot, 25 de ani) – din Muntenegru şi Natallia Vasileuskaya (inter dreapta, 26 de ani) – din Belarus.
Lopez şi Fraga sunt componente ale naţionalei Spaniei şi au fost aduse la Vâlcea prin intermediul firmei de impresariat Conect Sport. Altfel, Vukcevic face parte din lotul Muntenegrului, în timp ce Vasileuskaya evoluează pentru reprezentativa Belarusului.
În plus, zilele acestea a mai fost legitimată şi românca Raluca Băcăoanu (pivot, 28 de ani) – de la Măgura Cisnădie. Aşa cum se cunoaşte, în primăvară, HCM Rm. Vâlcea a transferat-o şi pe Ana Maria Tănăsie (extremă stânga, 22 de ani).

Muntenegreanca Natasa Krnic ar putea fi următorul transfer

În zilele următoare, conducătorii vâlceni vor mai realiza şi alte transferuri. Printre jucătoarele despre care se zvoneşte că vor ajunge la HCM se numără şi Natasa Krnic (inter stânga, 29 de ani), care a evoluat în ultimul sezon la formaţia Danubius Galaţi Aceasta este de origine croată, dar a jucat pentru naţionala Muntenegrului. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Kranic a semnat din aprilie cu HCM ,un transfer la fel de slab , ca si celelalte doua din Serbia Vukcevici . Lipsa de profi , sa-i dai drumul lui Safta si Simion . ” Pasarea din mana pe ceea din gard ” se numeste strategia stramba a lui Rosca si Sbora ..

Lasă un răspuns

Back to top button