Diverse

Patru „straniere” de la HCM îşi aniversează ziua de naştere în luna februarie

* prima sărbătorită a fost iberica Marta Lopez Herrero, care a împlinit vârsta de 28 de ani la finele săptămânii trecute

Luna februarie este plină de aniversări în familia echipei HCM Rm. Vâlcea. Fapt mai rar întâlnit, toate jucătoarele sărbătorite sunt „straniere” şi se numără printre cele care au dus greul în sezonul actual al Ligii Florilor, pentru ca formaţia antrenată de Aurelian Roşca să cucerească, în premieră, titlul de vicecampioană naţională. Una dintre componente şi-a celebrat deja ziua de naştere, iar în perioada următoare va fi rândul altor trei jucătoare s-o facă.

Iryna Glibko, Natallia Vasileuskaya şi Marina Razum sunt născute, de asemenea, în această lună

Astfel, prima dintre handbalistele aniversate a fost extrema dreaptă Marta Lopez Herrero. Spanioloaica şi-a sărbătorit ziua de naştere chiar la finele săptămânii trecute, mai precis duminică, 4 februarie, când a împlinit 28 de ani. Următoarea pe lista aniversatelor va fi lidera incontestabilă a formaţiei vâlcene, ucraineanca Iryna Glibko. Coordonatoarea de joc de la HCM s-a născut pe 18 februarie, iar în 2018 va împlini, la rândul său, vârsta de 28 de ani. Ulterior, coechipierele îi vor cânta „La Mulţi Ani!” şi interului dreapta Natallia Vasileuskaya, bielorusa fiind născută pe 23 februarie 1991, astfel că, în 2018, va face 27 de ani. În fine, pe 25 februarie o altă „stranieră” va fi celebrată. E vorba de portarul croat Marina Razum, care îşi va celebra primii 26 de ani de viaţă.
La începutul sezonului, HCM Rm. Vâlcea a mai avut în lot o altă handbalistă născută în luna februarie. Este vorba de extrema dreaptă Cristina Elena Mitrache (care e născută pe 2 februarie 1997), aceasta fiind împrumutată chiar săptămâna trecută la HCM Slobozia, cu puţine zile înainte de a împlini frumoasa vârstă de 21 de ani. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button