Fără categorieSocial

Pârvulescu şi Avan se zbat să obţină fonduri pentru podul de lângă Primăria Păuşeşti-Otăsău

gheorghe parvulescu si catalin avan pausesti otasauLa sfârşitul anului trecut, primarul Gheorghe Pârvulescu şi Cătălin Avan primiseră finanţare pentru reconstruirea podului din satul Păuşeşti-Otăsău. În cele din urmă însă, din motive greu de înţeles, banii pentru această investiţie deosebit de importantă nu au mai ajuns în bugetul localităţii. Avan a declarat că va face, în continuare, demersuri, pentru alocarea fondurilor necesare, astfel încât accesul spre 400 de gospodării să fie realizat în condiţii optime. „În prima parte a acestui an, sper să mai obţin finanţare de la MDRT, pentru demararea lucrărilor de modernizare a 14 kilometri de drumuri locale.

De asemenea, vreau să formăm o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, cu Tomşani sau Govora, pentru a putea accesa mai uşor fonduri europene. La ora actuală, nu am îndeplini un punctaj bun, dacă am face singuri proiecte pe programe europene. De asemenea, printre obiectivele propuse în perioada următoare se mai numără şi refacerea bisericilor din Ursăreşti şi Cernelele, declarate monumente istorice”, a spus viceprimarul Cătălin Avan. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button