Liga III

Partida cu Urban Titu, ultima şansă de revenire pentru CS Şirineasa

CS Şirineasa va disputa la finele acestei săptămâni cel de-al patrulea meci din returul Ligii a III-a. De această dată, echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu va înfrunta, pe teren propriu, formaţia Urban Titu, ultima clasată din Seria a III-a. Fără niciun punct câştigat în primele trei meciuri din 2017, Leo Săraru & Co. sunt obligaţi să se impună împotriva dâmboviţenlor, pentru a mai spera să evite retrogradarea. Altfel, vâlcenilor le va fi aproape imposibil să mai scape de ultimele trei locuri.
„Problema nu e că ne ameninţă retrogradarea, ci jocul slab din ultima perioadă, din cauza căruia ne şi aflăm acum pe o poziţie inferioară în clasament. Nu putem să ne explicăm de ce în tur, cu un lot mult mai slab, chiar dacă am pierdut atâtea jocuri, am jucat mult mai bine decât acum. Mă refer în special la meciul cu FCSB II (pierdut cu 1-4). La 1-3, am beneficiat de un penalti, pe care l-am ratat. Dacă se făcea 2-3, cine ştie ce se mai putea întâmpla până la final. La fel, în meciul cu Concordia Chiajna II, am irosit un penalti la scorul de 0-1 şi am dominat autoritar repriza secundă. Apoi, bun exemplu poate fi meciul cu SCM Piteşti şi trebuie amintită aici declaraţia lui Nicolae Dică. Antrenorul argeşenilor a spus că au avut noroc împotriva noastră, pentru că meciul putea să plece de la 2-0 sau chiar de la 3-0 pentru noi. Deci, se juca altceva! Iar în amicalele din pauza de iarnă, la fel, am jucat mult mai bine decât acum. Inclusiv în jocul cu lidera Ligii a II-a, Juventus, de la Popeşti. Deşi am pierdut cu 6-1, au fost vreo 20 de minute în care am avut o posesie mai bună decât trupa din Capitală, care va juca în Liga I din vară. În acest moment, se pare că jucătorii noştri sunt blocaţi, dar nu ştim de ce se întâmplă acest lucru. Altfel, nu înţelegem cum de în ultima perioadă s-au făcut atâtea greşeli copilăreşti, ca în curtea şcolii”, a spus Mădălin Dobre, manager general la CS Şirineasa.
Meciul CS Şirineasa – Urban Titu se va disputa vineri, 24 martie, de la ora 15.00, pe cochetul stadion din comuna administrată de primarul Ion Streinu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button