Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Palestina, interesată de turismul vâlcean

Vineri, 18 ianuarie, Ambasadorul Palestinei, Excelenţa Sa Fuad Karim Saliba Kokaly, a fost oaspetele Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea într-un demers de identificare a unor posibilităţi de colaborare cu autorităţile şi companiile locale.

Vizita diplomatului palestinian, derulată sub egida Programului „Romanian Investment Zoom”, a debutat cu o întâlnire cu primarul Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu. Cu această ocazie, edilii oraşului au subliniat că Râmnicul a fost, în ultima perioadă, gazda multor reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ca o expresie a deschiderii pentru stabilirea de relaţii instituţionale şi comerciale, fundamentată pe ideea exprimată de edilul-şef, şi anume că “fiecare are ce învăţa de la celălalt”. La rândul său, Ambasadorul Kokaly a mulţumit pentru primirea de care s-a bucurat, afirmând că vizita sa este “un punct de început” în stabilirea unor relaţii de cooperare în special în domeniile turismului şi agriculturii, anunţând totodată că, la finele lunii februarie, va vizita municipiul Râmnicu Vâlcea şi judeţul timp de mai multe zile, în fruntea unei delegaţii de oameni de afaceri prezenţi în România cu ocazia Târgului de turism de la Romexpo. După discuţiile purtate cu conducerea primăriei municipiului, Ambasadorul Palestinei a avut şi o întâlnire cu un grup de oameni de afaceri coordonat de directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, Gheorghe Rizoiu, ocazie cu care au fost identificate mai multe posibilităţi de colaborare economică.

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button