Slabe şanse ca reconstruirea stadionului din Zăvoi să înceapă în 2020, cum se dorea

De doi ani, existau promisiuni ferme de la Ministerul Dezvoltării cum că, în 2020, se alocă fondurile necesare pentru refacerea de la zero a...

Prefectul a câştigat procesul privind împărţirea banilor pentru primării, Costi face recurs

Vineri, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de Instituţia Prefectului, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean, anulând controversata Hotărâre nr. 46 / 18.02.2020 privind repartizarea...

Viceprimarul Iordache, de la Lădeşti, prima şansă în perspectiva alegerilor locale din toamnă

Potrivit analizelor făcute în ultimele săpătămâni, cel puţin 80 la sută dintre primarii din Vâlcea vor câştiga din nou alegerile, în această toamnă. Unul...

Vineri, finalul primei runde sau al războiului dintre Costi şi Costea

La termenul din data de 10 mai, instanţa de contencios administrativ a încercat să tragă o concluzie în ceea ce priveşte controversata hotărâre 46,...

Ocnele Mari devine stațiune turistică. Eforturile lui Remus Sasu au dat roade

După câțiva ani de eforturi, viceprimarul Remus Sasu și colegii săi au reușit un lucru extraordinar pentru comunitatea din Ocnele Mari, care va favoriza...