SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Realul de Cernişoara a trecut Luncavăţul cu brio

07.10.2008 • OnoareComments Off

• echipa lui Nicu Anghel devine spaima „granzilor”

După victoria cu 2-1 în faţa fostei campioane, ALX Port Vale Mateeşti, Luncavăţul părea să-şi fi revenit şi să intre în cărţile pentru promovare. Nu s-a întâmplat deloc aşa, ba chiar mai mult, Cătălin Sima şi compania au pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Real Cernişoara, cu scorul de 4-3. Oaspeţii au început meciul mult mai decişi, iar în primul minut de joc aveau să deschidă scorul prin Preda, pentru ca apoi Bogioi să înscrie pentru 2-0. Până la pauză, s-au mai înscris două goluri, câte unul de fiecare parte: singurul gol al popeştenilor a aparţinut lui Iacob, în timp ce Bogioi avea să-şi treacă în „condică” dubla şi să marcheze pentru 3-1. După reluarea partidei, tot cei din Cernişoara au fost mai incisivi şi au mai înscris pentru 4-1, însă Luncavăţul nu a cedat iniţiativa.

Finalul a aparţinut gazdelor, care au înscris prin C. Zamfirescu şi Gh. Mujea, dar aceste două goluri nu au fost de ajuns pentru a-şi adjudeca cele trei puncte puse în joc. „Ne-au luat tare încă de la începutul partidei şi au reuşit să ne surprindă foarte bine pe contraatac. În această partidă s-a văzut lipsa de experienţă a copiilor mei, care nu au putut acoperi toată suprafaţa de joc şi nu s-au putut regrupa în momentele cheie. Campionatul este însă departe de a se fi jucat, iar noi mergem înainte”, ne-a declarat Cătălin Sima de la Luncavăţul Popeşti. (L.C.)

Costeşti, o „haltă” importantă pentru Sportul Genuneni în cursa pentru primul loc

07.10.2008 • OnoareComments Off

• nemulţumită de jocul dur al gazdelor şi de arbitraj, echipa de pe primul loc a vrut să se retragă de pe teren

Lidera clasamentului în seria a III-a de la Onoare, Sportul Genuneni, se temea de meciul de la Costeşti. Şi nu prin prisma rezultatelor pe care le-au avut „minerii” până acum, ci datorită renumelui de echipă rea, care practică un joc dur, pe care şi l-a câştigat formaţia din Costeşti. Până la urmă, Iordănescu şi compania, de ce s-au temut, n-au scăpat. „Ei ne-au bătut la propriu, dar nu au reuşit să ne ia şi punctele. Au practicat un joc dur, probleme întâmpinând şi cei din tribună, care ne-au însoţit. Am vrut să ne retragem de pe teren la un moment dat, însă am decis să continuăm şi, în ciuda condiţiilor dificile şi a contrelor venite din altă parte, de la Horezu şi Frânceşti, ne-am impus la limită, cu scorul de 2-1, după golurile lui Vijulie şi Călugăriţoiu.

Am fost nemulţumiţi şi de delegarea care s-a făcut. A arbitrat Lucian Chiriţă, din Horezu, ceea ce nu era normal, în condiţiile în care noi ne luptăm cu Flacăra Horezu pentru primul loc”, s-a plâns un oficial al formaţiei de pe primul loc, cel care ne-a mai informat că gazdele au sărit şi la arbitri după ce Sportul a preluat avantajul, însă totul s-a redus la înjurături şi îmbrânceli. Jucătorii din Genuneni au scăpat, aşadar, şi de Minerul Costeşti, astfel că nimic nu-i mai împiedică să spere că vor fi măcar campioni de toamnă în seria a III-a. (N.C.)

Udrea îşi ameninţă jucătorii cu retragerea echipei din campionat

07.10.2008 • OnoareComments Off

• viceprimarul din Galicea, enervat de prestaţia „ruşinoasă” a Topologului

Parcursul slab al Topologului Galicea în acest tur de campionat l-a nemulţumit total pe viceprimarul din Galicea, Florea Udrea, care ne-a declarat că va trece la pedepsirea vinovaţilor şi, în ultimă instanţă, chiar şi la desfiinţarea echipei. Paharul s-a umplut la finele săptămânii trecute, când galicenii au pierdut cu 3-1, pe teren propriu, în faţa celor de Dinamo Rm. Vâlcea. Acest eşec îi coboară pe galiceni până la jumătatea clasamentului, iar obiectivul impus de vicele Udrea – acela de a promova, va deveni imposibil de atins. În consecinţă, edilul din Galicea va trece la luarea măsurile care se impun în astfel de situaţii.

„Nu mă aşteptam nicidecum la un parcurs atât de ruşinos. De la înfiinţarea echipei, din 2004, nu am mai avut parte de un asemenea debut slab. Dacă jucătorii vor continua să aibă aceeaşi lipsă de interes pe care au arătat-o până acum, să se pregătească să facă altceva, pentru că am în vedere chiar şi desfiinţarea echipei. Oricum, o mare parte din jucătorii care se regăsesc momentan la echipă vor fi nevoiţi ca din iarnă să îşi găsească alte angajamente, la Topologul nu vor mai activa! O să port o discuţie şi cu antrenorul echipei, pentru a-mi spune exact care e motivul prestaţiei aşa de slabe, mai ales că dispunem de o situaţie financiară foarte bună. Cred că lipsa de antrenamente, tactica de joc şi modul jucătorilor de a trata partidele sunt elementele care au dus la obţinerea unor rezultate ruşinoase. Din retur, vom face o altă echipă. În scurt timp, vom finaliza lucrările la baza sportivă, iar acest lucru mă face să mă gândesc serios la promovare. Cu o astfel de echipă nu vreau să mă prezint în Liga a IV-a, pentru că nu vreau să mă fac de râs. Vă promit că în 2009 comuna Galicea o să aibă echipă care să activeze în Liga a IV-a”, ne-a declarat viceprimarul Florea Udrea. (L.C.)

FC Govora, mai tare ca Steaua

07.10.2008 • OnoareComments Off

Gruparea din Govora a dominat partida cu Steaua N. Bălcescu, aceştia reuşind să câştige la o diferenţă destul de mare de scor. Chiar daca în prima repriză au fost conduşi cu 1-0, acest lucru s-a întâmplat doar până în minutul 25, când Adi Turbujaru a înscris şi astfel a egalat scorul (1-1). Exact înainte de finalul primului mitan, în minutul 45, Giani Căpăţână a marcat din nou pentru echipa lui Mihai Ciobanu (2-1), rezultat care s-a menţinut până la pauză. În cea de-a doua jumătate a confruntării, „steliştii” au marcat încă o dată, dar acest lucru nu a fost de ajuns, deoarece adversarii lor au fost mult mai prolifici, punctând de încă trei ori, prin Bogdan Florea, Giani Căpăţână şi Andrei Bâzgan. Mai trebuie menţionat şi faptul că „steliştii” au terminat meciul în nouă oameni, un jucător fiind eliminat spre finalul partidei. Scor final: 5-2 pentru FC Govora, o echipă care pare să-şi revină după un debut de sezon catastrofal. (O.D.)

Nycoil Guşoeni, cu gândul la podium

07.10.2008 • OnoareComments Off

Formaţia lui Nicu Ioana a pornit mai greu la drum în acest campionat. După două neprezentări în primele etape ale acestui sezon, a reuşit, totuşi, să strângă rândurile şi să înceapă lupta. Şi nu oricum, ci decisă să spulbere tot în acest campionat. Până acum lucrurile merg bine. Cu excepţia problemelor de organizare din debutul campionatului şi a jocului pierdut în faţa celor de la Scundu, Nycoil s-a descurcat în seria a II-a de la Onoare. A câştigat de patru ori, ultima dintre victorii obţinând-o în etapa de duminică, când victimă i-a căzut Oltul Ioneşti. Gruparea din Guşoeni s-a impus cu scorul de 3-1, Râmniceanu şi Alexoiu fiind cei care-au dat tonul victoriei încă din prima repriză. În partea secundă gazdele au redus din handicap, însă acelaşi Alexoiu a spulberat emoţiile de final şi a stabilit scorul partidei, de 3-1 pentru Nycoil. (L.S.)

Flacăra 2005 Horezu păstrează şanse pentru primul loc

07.10.2008 • OnoareComments Off

Confruntarea dintre Flacăra 2005 Horezu şi AS Bărbăteşti a revenit trupei antrenate de Vicenţiu Marinescu. În prima repriză sportivii de la Bărbăteşti nu au marcat deloc, în timp ce adversarii lor au punctat de două ori, prin golurile lui Emil Negoi, aşa că scorul la pauză a fost 2-0 pentru Flacăra. În jumătatea a doua a partidei, oaspeţii au reuşit să marcheze şi ei un gol, dar acest lucru nu a fost de ajuns datorită faptului că cei de la Horezu au înscris de încă trei ori. Acelaşi Negoi a punctat din nou, iar apoi au urmat golurile marcate de Laurenţiu Marinescu şi Ionuţ Popa (5-1). Pentru a face diferenţa de scor şi mai mare, cei din Bărbăteşti au avut performanţa de a-şi da şi un autogol, iar meciul s-a terminat cu scorul de 6-1 pentru Flacăra 2005 Horezu, care păstrează şanse reale pentru primul loc. (O.D.)

Progresului Măldăreşti … în subsolul clasamentului

07.10.2008 • OnoareComments Off

Viitorul Frânceşti s-a impus la limită, printr-un gol marcat de Urucu, în minutul 70, în faţa unei echipe Progresul Măldăreşti aflată într-o degringoladă totală. Noroc că mai jos de atât nu se mai poate retrograda, pentru că altfel cei din Măldăreşti ar avea mari şanse de reuşi şi această „performanţă”! „În pofida unui parcurs nu tocmai fast, Progresul este totuşi o echipă solidă care m-a uimit prin jocul practicat. Se cunoaşte că sunt foarte bine organizaţi, chiar au venit la stadion într-un autocar modern. Chiar dacă poziţia din clasament nu indică faptul că Progresul ar fi o grupare serioasă, acest lucru este lipsit de adevăr. Îşi vor reveni cu siguranţă, însă momentan sunt ceva probleme în sânul echipei, iar acestea se reflectă automat şi asupra rezultatelor pe care Progresul Măldăreşti le înregistrează în acest start de sezon”, ne-a declarat antrenorul de la Viitorul Frânceşti, Dobrin Ionescu. (L.C.)

ALX Mateeşti a bătut Piovra Lăpuşata

07.10.2008 • OnoareComments Off

Întâlnirea dintre ALX Mateeşti şi Piovra Lăpuşata a fost destul de strânsă, gruparea din Mateeşti reuşind cu greu să câştige cele trei puncte puse în joc. În prima repriză, nici una dintre cele două combatante nu a reuşit să marcheze, iar la pauză s-a consemnat un scor alb (0-0). În jumătatea a doua a partidei, mai exact în minutul 70, fotbaliştii de la ALX Mateeşti au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, pe care au transformat-o în gol (1-0), avantaj pe care gazdele au reuşit să-l menţină până la finalul confruntării. La sfârşitul meciului, Dumitru Udrea, finanţator al celor de la Piovra Lăpuşata, s-a declarat mulţumit de felul în care echipa s-a descurcat la Mateeşti.

„După părerea mea, încet-încet, a început să se vadă că evoluţia noastră este din ce în ce mai bună, poate şi datorită faptului că am luat câţiva jucători de la Liceul din Lădeşti. Aceştia au avut cu siguranţă o contribuţie la felul în care echipa s-a descurcat la Mateeşti, iar eu sper că în curând vor apărea şi victoriile, pentru că avem mare nevoie să ne revenim şi din acest punct de vedere”, a mărturisit Dumitru Udrea. (O.D.)

N-au mai avut … Voinţă

07.10.2008 • OnoareComments Off

Cea mai mare surpriză înregistrată în seria a II-a din Liga a V-a este remiza obţinută de lidera Voinţa Orleşti, pe terenul celor de la Prima Prundeni, scor 3-3. „Ne-a lipsit portarul titular, iar acest lucru s-a observat”, ne-a spus primarul din Orleşti, Constatin Cârstina, încercând să justifice semi-eşecul echipei sale de la Prundeni, iar apoi a adăugat: „Este primul rezultat de egalitate pe care îl înregistrăm în acest campionat, după seria de şase victorii consecutive. Nu e bine nici să baţi tot timpul, pentru că nu mai are farmec fotbalul. Suntem în continuare pe primul loc, la egalitate de puncte cu cei din Bălceşti, dar noi avem un golaveraj superior. Nu am emoţii că vom pierde campionatul, pentru că antrenorul Tudor Dumitru se ocupă foarte bine de pregătirea echipei. Sunt încrezător în continuare în forţele băieţilor”. (L.C.)

Juventus Roeşti a câştigat în deplasare

07.10.2008 • OnoareComments Off

Juventus Roeşti a contabilizat duminica trecută cea de-a şasea victorie din actualul sezon din tot atâtea meciuri disputate (prin succesul cu 1-0 pe terenul echipei ALX Port Vale Mateeşti), o performanţă de invidiat, cu care trupa lui Ion Mazilescu nu se poate mândri în orice campionat. Derbiul jucat în fieful fostei campioane a seriei, a fost unul extrem de echilibrat, pe muchie de cuţit, soarta meciului fiind decisă de Cristi Cheran, printr-un gol înscris în repriza secundă. Juventus are parte la finele acestei săptămâni de un alt meci tare, pe teren propriu, cu Luncavăţul Popeşti, o grupare incomodă, care cedează greu puncte, fie şi în deplasare. (O.D.)

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri