Deputatul Emilian Frâncu vrea elucidarea unor presupuse acte de coruptie

Deputatul Emilian Frâncu vrea elucidarea unor presupuse acte de corupţie 

Emilian Frâncu a înaintat o adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin care solicită o informare exactă asupra stadiului în care se află cercetările în mai multe dosare privind presupuse acte de corupţie. Liderul liberal ne-a precizat zilele trecute că este curios să afle dacă procurorii s-au autosesizat în cazurile neregulilor semnalate şi de presă şi care priveau primăriile din Prundeni, Măldărăşti, Laloşu, precum şi instituţii cum ar fi RAJDP şi Direcţia Apelor.

Perpelea, prins carând pachete si la Marsilia

   Perpelea, prins cărând pachete şi la Marsilia

 În cursul anului trecut, fratele liderului judeţean al AP Vâlcea l-a văzut pe Mircea Perpelea, fostul prefect de Vâlcea, cărând nişte pachete prin curtea Consulatului de la Marsilia. Imediat după eveniment, presa din Vâlcea a început să fie sufocată de zvonuri cum că Perpelea n-ar mai deţine statutul de consul. Probabil că, recent, vreo nepoată a liderului PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, l-a văzut pe controversatul diplomat dând cu mătura prin curtea instituţiei de şi acesta a anunţat că are informaţii, „nu sută la sută sigure”, că Mircică ar fi fost demis din funcţie. Nici unul dintre cele două zvonuri nu s-a confirmat încă, însă, ca să fiu sincer cu dumneavoastră până la capăt, aş vrea să vă spun că şi eu am un prieten, care este amic cu un nepot al lui Perpelea, care mi-a spus că plecarea fostului prefect din Franţa n-ar fi în totalitate neadevărată şi că acesta ar intenţiona să se întoarcă în România, pentru a se ocupa din nou de câteva afaceri dubioase, dar nu tot la Vâlcea, ci la Bucureşti, lucru care, în mare măsură, mă cam linişteşte. Ultima oară când Perpelea a fost prins cărând pachete s-a întâmplat pe vremea când era prefect de Vâlcea, iar atunci toată tărăşenia s-a sfârşit cu un amplu scandal de presă şi, desigur, înjurăturile celor care ar fi trebuit să primească ajutoarele umanitare introduse în portbagajul maşinii demnitarului.  

Si PRM condamna afacerea „Pasajul”

Întâi liberalii… Acum,

Şi PRM condamnă afacerea „Pasajul”

„Cei care susţin varianta proiectului privind supra-traversarea căii ferată, la intersecţia cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, au interese economice ca numai prin această metodă să se fluidizeze traficul rutier în zonă”, apreciază Nicolae Pătru, preşedintele PRM Vâlcea şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Pătru spune că afacerea „Pasajul” va costa peste 600 miliarde lei, sumă mult prea mare pentru „o soluţie pripită”, din care, oricum, „grosul” va fi aruncat pe despăgubirile aferente valorilor terenurilor ce urmează a fi expropriate. În opinia liderului PRM, mult mai rentabilă ar fi materializarea unei variante prin care calea ferată să fie mutată, din valorificarea terenului ocupat în prezent de aceasta putându-se câştiga suficienţi bani pentru realizarea unei variante ocolitoare pentru trenuri. Nicolae Pătru mai spune că reprezentanţii PNL şi PSD, cu care avut discuţii pe această temă, susţin propunerea sa întrucât „şi ei se gândesc la binele comunităţii, şi nu la interesele personale”. Reamintim că liberalii au informaţii cum că de lucrările propriu-zise ar urma să se ocupe firma domnului Cocoş, soţul Elenei Udrea, fata de casă a preşedintelui tuturor democraţilor, Traian Băsescu, ei condamnând vehement această intenţie a iniţiatorilor proiectului supra-traversării căii ferată. 

PNŢCD Vâlcea, o filiala falimentara

PNŢCD Vâlcea, o filială falimentară

 

Adrian Toader, liderul AP Vâlcea, se teme că vecinii săi de sediu, ţărăniştii, au dispărut cu desăvârşire de pe faţa planetei. Nedumerit, Toader spune că nu se mai poate gândi la fuziunea AP cu PNŢCD, ci poate doar la unirea celor două camere pe care Primăria Râmnicului le-a închiriat celor două filiale pe Strada Carol I. La sediul PNŢCD, nu s-a mai văzut picior de membru de mai bine de o lună, iar lumina s-a stins cu mult înainte de Ziua Unirii.

Frâncu ar trebui sa se teama de o eventuala scindare a PNL

 Ion Cîlea crede că nu unitatea PSD este în pericol, ci

Frâncu ar trebui să se teamă de o eventuală scindare a PNL

Pesediştii vâlceni sunt profund afectaţi de o afirmaţie a preşedintelui liberal Emilian Frâncu, care, pe un post local de televiziune, a anunţat că Partidul Social Democrat se va sparge în trei mari grupuri. „Era foarte bucuros de acest lucru, dar aş vrea să-l asigur pe domnul Frâncu, precum şi pe membrii şi simpatizanţii PSD că acest partid este prea puternic şi înţelept pentru a se auto-distruge, cum şi-ar dori unii. PSD a început în forţă curăţenia internă, stârnind probabil invidie din partea partidelor incapabile săi urmeze exemplul, cum ar fi de exemplu PNL. Reuniunea de la Braşov a unit şi mai mult PSD-ul, în timp ce, la PNL, am văzut cu toţii că sute de membri importanţi continuă să ceară demisia primului ministru, liberalul Călin Popescu Tăriceanu”, a replicat Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, apreciind că liderul judeţean al PNL ar trebui să aibă astfel de temeri în ceea ce priveşte propria sa formaţiune.