Candidat de primar… cam golan

Candidat de primar… cam golan

 

   Lumea îl strigă Gigi. Pesedist de frunte la Râmnicu Vâlcea. Candidat prematur, rupt în fund şi penal peste Mircişoi. Fost pupinturist şef la PD, acum la PSD. Blatist. Pocherist. E afacerist, ţepar, ex-bişniţar. Pe vremea lui Adi, s-a scos furând de la stat. A ars o fătucă de i-a pus în braţe un puştan. Bă, dracului, nu mai scrieţi şi voi asta, că şi aşa doamna, care în genere e o tipă super, a aflat!

Conservatorii, obsedati sa-l racoleze pe primarul PAS de Vladesti

Conservatorii, obsedaţi să-l racoleze pe primarul PAS de Vlădeşti

   Referitor la campania de racolare a aleşilor PAS, Constantin Rotaru susţine că „cei mai lipsiţi de moralitate şi demnitate” sunt conservatorii vâlceni, care au făcut o adevărată obsesie din dorinţa de a-l atrage în rândurile lor pe primarul de la Vlădeşti. În opinia lui Rotaru, însă, primarul PAS cu pricina ţine chiar şi la tăvăleală.

Vâlceanul Aurelian Pavelescu largeste grupul parlamentar taranist

Vâlceanul Aurelian Pavelescu lărgeşte grupul parlamentar ţărănist

   La şedinţa CNC al PPCD (PNŢCD), de la mijlocul acestei luni, au fost abordate mai multe subiecte printre care protocolul privind comasarea prin absorbţie a UCS, colaborarea cu PD şi componenţa Comisiei de Contestaţii a PPCD (PNŢCD). În urma semnării protocolului cu Uniunea Creştin Socială, PPCD (PNŢCD) este reprezentat în Parlament de 6 deputaţi. Celor 5 deputaţi ai UCS li s-a adăugat şi Aurelian Pavelescu, deputat independent, fost PD şi PIN, care a ales să se alăture PPCD (PNŢCD). Drept urmare, PPCD (PNTCD) va avea în Oltenia doi reprezentanţi în Camera Deputaţilor. Ion Stoica - deputat de Gorj şi Aurelian Pavelescu - deputat de Olt, dar care este originar din judeţul Vâlcea (zona Lădeşti). Acesta din urmă a devenit vicepreşedinte PPCD şi, potrivit liderului ţărănist judeţean, Minodor Vasiloiu, n-ar fi exclus ca, la viitoarele alegeri să candideze pe listele de la Vâlcea ale partidului pentru Parlament. De altfel, Aurelian Pavelescu şi-a planificat o vizită la Drăgăşani, unde locuieşte fratele său, Alin Pavelescu, liderul local al PNL, pentru a-şi forma o idee asupra problemelor existente în zonă şi abordarea acestora în Parlament, spre soluţionare.  

Jurcan n-a stat chiar „planta”: a cumparat sediul PD cu doua miliarde lei

În ultimul an,

 

Jurcan n-a stat chiar „plantă”: a cumpărat sediul PD cu două miliarde lei

 

   Întrebat cum justifică absenţa conferinţelor de presă ale partidului pe care-l reprezintă în judeţul Vâlcea, liderul organizaţiei vâlcene a PD, senatorul Dorel Jurcan îi ia pe jurnalişti de fraieri şi iese la înaintare cu nişte argumente puerile. Astfel, Jurcan pune absenţa sa din viaţa politică a judeţului dar şi prezenţa aproape egală cu zero a partidului în mass-media locală, pe seama lipsei... timpului. „După cum bine ştiţi, am fost foarte ocupat, pentru că aveam foarte mult de lucru la Senat. În plus, sediul partidului a intrat în renovare pentru 6-7 luni”, a răspuns Jurcan întrebărilor ziariştilor vâlceni. Pe această cale am aflat şi un amănunt interesant: Dorel Jurcan a făcut otuşi ceva în ultimul an: a renovat şi chiar cumpărat sediul PD Vâlcea. Preţul: două miliarde lei. Achiziţionarea a fost făcută în luna ianuarie. Jurcan a promis că de acum încolo PD va organiza conferinţe de presă de două ori pe lună. (O.H.)

Liderul PSU, omul de casa al PSD

Liderul PSU, omul de casă al PSD

   În prezent, PAS negociază cu jumătate de gură o eventuală fuziune cu PSU, PSR şi alte câteva partiduleţe de stânga, însă, cele mai mari planuri comune de viitor se pare că le are cu mai multe sindicate importante din ţară. Pe de altă parte, negocierile cu PSU au atins un punct mort, iar Rotaru crede că în curând acestea ar putea fi definitiv îngropate deoarece are senzaţia că Ilie Neacşu, liderul acestei formaţiuni, face jocurile necurate ale PSD-ului.