Administratie

Orleşti, Seghet de România

Primarul Constantin Cârstina, de la Orleşti, este unul dintre oamenii dragi ziariştilor, nu doar datorită faptului că din totdeauna a fost deschis şi comunicativ, ci şi pentru că realizările sale în administraţie rivalizează cu ale celor mai activi şi populari edili din Oltenia.

Constantin Cârstina, un primar de Guinness Book

Anul trecut, spre exemplu, el a reuşit să realizeze mai multe investiţii decât în 2008, când nu era criză. Asta pentru că nu a stat cu mâna întinsă la guvern, care oricum nu l-ar fi ajutat, ci s-a zbătut să atragă fonduri structurale.
Pe lângă marile lucrări de infrastructură, despre care la timpul potrivit v-am relatat, Constantin Cârstina a reuşit să implementeze un sistem modern de colectare a deşeurilor, astfel, comuna Orleşti devenind şi una dintre cele mai curate localităţi din regiune. De departe, cea mai importantă bucurie a sa o reprezintă selectarea în vederea finanţării a proiectului pe Măsura 3.2.2 din cadrul PNDR, ce prevede investiţii în valoare de 9 milioane de euro în Orleşti şi Scundu. „Este cea mai mare investiţie care se realizează în Orleşti, în ultimele două decenii. Pe ceea ce ţine de comunitatea noastră, proiectul cuprinde un ansamblu de lucrări ce închide ciclul „canalizare, alimentare cu apă, gaz metan, apă şi drumuri”. Nu cred că va mai rămâne o palmă neasfaltată de drum în comuna noastră. Va trebui ca, după aceea, să avem grijă doar să întreţinem ceea ce urmează să facem. S-au demarat procedurile de licitare a lucrărilor în SEAP, aşa încât cred că, din primăvară, începem transformarea totală a comunei, care va căpăta aspectul unui mic orăşel. Vă mărturisesc că în ceea ce fac mă inspir foarte mult după zona rurală de lângă Seghet, localitatea aceea de la intrarea în Ungaria. Şi la noi, marginile străzilor vor fi umplute cu flori şi verdeaţă, la fel şi mini-părculeţele şi locurile unde vom pune mici fântâni arteziene. Sper să reuşesc să găsesc o soluţie şi pentru amenajarea unui monument deosebit şi reprezentativ. Un sculptor talentat mi-a prezentat deja o machetă a unei statui care îl întruchipează pe Mircea cel Bătrân. Monumentul, din bronz, va avea în jur de 3 metri înălţime”, a spus, mândru, primarul Cârstina.

N-a stat cu mâna întinsă la guvern, a alergat după fonduri europene

O altă satisfacţie a sa o reprezintă asfaltarea în totalitate a DJ 645 Zăvideni-Orleşti-Scundu-Pesceana. „Trebuie să sublinez că această investiţie n-ar fi fost posibilă fără sprijinul domnului Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean. Sunt încântat de calitatea lucrărilor, a ieşit ceva frumos şi durabil. S-a mărit şi acostamentul drumului, exact cum îmi doream, s-au amenajat rigole, chiar şi trotuare”, a adăugat primarul Costel Cârstina. Tot anul trecut, însă de această dată fără niciun fel de sprijin din afară, ci bazându-se doar pe propriile puteri, alesul din Orleşti a început amenajarea unei noi baze sportive, iar pe cel mai înalt deal din localitate a construit o cruce impunătoare, vizibilă de la drumul naţional.
Primarul Cârstina nu s-a ferit să ne vorbească şi despre insatisfacţii. În acest sens, el a făcut referire la faptul că, din păcate, de luni bune, nu au fost deblocate fondurile necesare pentru plata ajutoarelor sociale şi a însoţitorilor persoanelor cu handicap, problemă ce cade în sarcina guvernului. Practic, sumele defalcate din TVA, de care ar trebui să beneficieze comunitatea sa au devenit doar un vis frumos.

Politica PD-L de repartizare a fondurilor este dezastruoasă

„Politica de repartizare a fondurilor este dezastruoasă. În aceste condiţii, singura noastră şansă de a ne onora promisiunile din campania electorală au rămas banii europeni, programele cu fonduri structurale. Dar asta doar pentru investiţii. Ce facem însă cu restul? Guvernul ne-a pasat nouă problemele sociale, deşi sumele la care mă refeream ar trebui să fie asigurate de către Executiv. Din acest motiv, adesea, spun că ar trebui să se reînfiinţeze instituţiile care gestionau problema însoţitorilor persoanelor cu handicap şi toată zona socială. Oamenii vin şi ne cer nouă banii, nu guvernului şi nu ştiu că noi nu avem nicio vină dacă nu ni se repartizează aceste fonduri”, a menţionat acesta. Tot pe marginea acestui subiect, el a adăugat: „În perioada sărbătorilor, am fost prin câteva oraşe din Oltenia şi am ajuns la concluzia că s-au cheltuit sume fabuloase pe sisteme de iluminat, pe tot felul de birbrizuri, ghirlande şi aşa mai departe, în timp ce multe localităţi din Vâlcea nu aveau bani să plătească iluminatul stradal pe drumurile naţionale, pe care, evident, nu le poţi lăsa în beznă. De aceea spun că sunt scârbit de modul în care sunt repartizate fondurile. Nu e normal ca un primar să îşi permită 60 de kilometri de ghirlande colorate, iar altuia, dintr-o comună, care se zbate non-stop şi munceşte de-i sar capacele, să nu i se dea bani din visteria ţării nici măcar pentru un bec. După părerea mea, actualii guvernanţi ar trebui să lase prostiile şi să pună mâna să facă calcule: să vadă de câţi bani are fiecare primărie din ţară pentru a funcţiona corespunzător şi să împartă apoi echitabil fondurile. Soluţia să lase aceste instituţii în 2-3 angajaţi nu e o soluţie, ci o bătaie de joc. Ca să mă înţelegeţi mai bine, haideţi să vă dau un exemplu concret. La Orleşti, pentru plata ajutoarelor sociale, a însoţitorilor persoanelor cu handicap, sunt necesare aproximativ 5 miliarde lei vechi, anual. Păi, dacă bugetul comunităţii e de doar 2,5 – 3 miliarde, cum am putea să facem faţă? Poate că sunt şi unii care nu merită, dar nu e primarul în măsură să taie astfel de drepturi. Cât îi priveşte pe colegii din primărie sau din Consiliul Local, care, la fel, nu au mai văzut salarii, indemnizaţii, de ceva vreme, vreau să vă spun că am norocul să lucrez cu nişte oameni deosebiţi şi foarte înţelegători. De sărbători, consilierii au renunţat la banii care li se cuveneau pentru a le face o bucurie copiilor, bătrânilor, familiilor cu venituri modeste”. Ajungând la o temă socială majoră pentru comunitatea sa, primarul Constantin Cârstina a mai anunţat că, după ce va încheia investiţiile mari, îşi propune să înfiinţeze în cadrul instituţiei pe care o conduce un serviciu special pentru bătrâni. „Avem o populaţie îmbătrânită. Tinerii abia acum încep să se reorienteze şi să înţeleagă că şi în mediul rural pot avea o viaţă… poate mult mai frumoasă decât la oraş. Acum au şi condiţii, dar cred că vor mai trece câţiva ani până când comunitatea noastră îşi va recăpăta pe deplin vigoarea. Oricum, indiferent cum vor sta lucrurile, vreau să fac acest serviciu care să se preocupe de soarta celor în vârstă. Mulţi dintre ei am văzut că nu mai au pe nimeni, nimeni nu-i vizitează, stau singuri… Nu voi avea linişte până nu voi găsi o soluţie să le alin bătrâneţea. Mă voi axa foarte mult pe zona socială, pentru că simt că trebuie să-i fac pe oameni să ne simtă mai aproape şi sufleteşte, nu doar prin faptul că le ducem asfaltul, gazele, apa sau canalizarea la poartă”, a concluzionat alesul orleştenilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button