Politica

Oraşul Horezu riscă să primească corecţii financiare de 1,2 milioane euro

• primarul Nicolae Sărdărescu îi consideră vinovaţi pe liberali

Vineri, la Horezu, era programată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Principalul subiect al întâlnirii convocată de primarul Nicolae Sărdărescu a fost aprobarea organigramei şi a ştatului de funcţii. Acest punct era important deoarece, pe 24 septembrie 2013, a fost semnat contractul de finanţare pentru construcţia parcului fotovoltaic, document prin care fostul edil, Ilie Fârtat, şi Consiliul de la acea vreme s-au angajat să producă anual 1.100 MW, dar şi să creeze 10 noi locuri de muncă în aparatul de specialitate al primarului. „În caz contrar, vor fi aplicate corecţii care pot ajunge până la aproximativ 1.200.000 euro. Fac precizarea că, pentru această investiţie, din cauza deficienţelor constatate de organismul de control, Primăriei oraşului Horezu i-au fost aplicate în anul 2015 corecţii de 31 de miliarde lei vechi. Organismul de control a cerut în mod expres, în luna martie 2017, până la vizita în teren, să se transmită de către primărie situaţia realizării celor două condiţii de eligibilitate. Inconştienţa şi lipsa de profesionalism a domnului Fârtat Ilie şi a celor 5 consilieri PNL a dus la imposibilitatea desfăşurării şedinţei Consiliului local din lipsă de cvorum şi punerea Primăriei oraşului Horezu în situaţia de a nu putea evita plata unor eventuale corecţii financiare”, a declarat primarul Nicolae Sărdărescu, deranjat de atitudinea liberalilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button