Liga 6

Oltul Ioneşti şi-a luat revanşa în faţa celor de la Oltul Drăgoeşti după eşecul din tur

Jucătorii de la Oltul Ioneşti aşteptau meciul cu Oltul Drăgoeşti ca pe pâinea caldă. În ultima perioadă, oficialii celor două formaţii s-au tot contrat, iar partida s-a transformat într-una a orgoliilor. Gruparea din Ioneşti avea şi o revanşă de luat, după ce în tur, la Drăgoeşti, a pierdut cu 3-0. Şi-a luat-o. Formaţia coordonată de Valentin Drăguşin, Florin Telejman, Ion şi Bogdan Ciucă s-a impus în mod categoric, cu 4-0. ”Am reuşit să deschidem scorul în prima repriză, prin Adrian Giurgică. Portarul Totescu nu a reuşit să reţină mingea după un corner. A fost 1-0 la pauză. În partea secundă, Narcis Tomescu a majorat avantajul nostru la 2-0, u un gol de clasă, scăriţă peste portar, lăsându-l pe acesta fără replică. Pentru 3-0 a punctat Iulian Ionescu, iar golul 4 a venit din piciorul aceluiaşi Narcis Tomescu, jucător care s-a distrat cu apărarea adversă. A fost un meci al orgoliilor, de luptă, pe un teren greu, îmbibat cu apă, însă ne-am făcut jocul şi am câştigat fără drept de apel. Suntem bucuroşi că ne-am luat punctele pierdute la ei înapoi. Ei ne-au învins cu 3-0 în tur, noi i-am bătut cu 4-0 în retur şi ne-am luat revanşa”, a spus Bogdan Ciucă, oficialul echipei din Ioneşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button