Liga Nationala

Oltchim, locul secund la „Trofeul Maramureş”

* rezultatul a fost obţinut într-o formulă inedită – care a inclus şapte jucătoare din lotul de bază şi cinci junioare din cadrul CNOE – pe banca tehnică a campioanei României aflându-se secundul Aurelian Roşca

Săptămâna trecută, mai precis joi şi vineri, 17-18 decembrie, oraşul Baia Mare a găzduit cea de-a opta ediţie a „Trofeului Maramureş” la handbal feminin, o competiţie care a adunat la start patru echipe: două din România şi alte două din Ungaria.

Două victorii şi o înfrângere pentru vâlcence

Drintre grupările participante s-a numărat şi campioana României, Oltchim Rm. Vâlcea, însă într-o formulă cu totul inedită. Practic, la turneul desfăşurat în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, secundul Aurelian Roşca nu a avut la dispoziţie decât şapte dintre handbalistele din lotul de bază: Talida Tolnai, Gabriella Szucs, Steluţa Luca, Patricia Vizitiu, Valeria Beşe, Roxana Gatzel şi Regina Shymkute. Au absentat, bineînţeles, cele 12 jucătoare selecţionate de Radu Voina în prima reprezentativă a României pentru turneul final al Campionatului Mondial din China. În aceste condiţii, Roşca a fost nevoit să apeleze la serviciile a cinci junioare din cadrul Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă de handbal feminin de la Rm. Vâlcea.
În primul meci, Oltchim Rm. Vâlcea s-a impus la limită, cu scorul de 23-22, în faţa echipei maghiare Elore Bekescsaba (care a venit la Baia Mare fără Eszter Matefi, nimeni alta decât antrenorul principal al naţionalei Ungariei, prezentă la Campionatul Mondial din China). Ulterior, Steluţa Luca şi coechipierele sale au trecut categoric de HCM Ştiinţa Baia Mare (29-20), dar au fost înfrânte, în ultima partidă, de Consolis Hodmezovasarhelyi (31-34), echipă care şi-a adjudecat şi trofeul pus în joc.

Gabriella Szucs – „Miss Trofeul Maramureş”

* o altă handbalistă vâlceană, Patricia Vizitiu a devenit golghetera turneului de la Baia Mare

La finele competiţiei de la Baia Mare, în afara premiilor acordate echipelor clasate pe podium, organizatorii au oferit şi câteva distincţii personale, două dintre acestea revenind handbalistelor de la Oltchim Rm. Vâlcea. Astfel, graţie celor 37 de goluri marcate în cele trei partide jucate, Patricia Vizitiu a fost desemnată golghetera turneului, în timp ce unguroaica Gabriella Szucs a primit titlul de Miss, acordat celei mai frumoase handbaliste a „Trofeului Maramureş”.

„Trofeul Maramureş” – Ediţia a VIII-a Baia Mare, 17-18 decembrie

Rezultate consemnate

* Joi, 17 decembrie:
HCM Baia Mare – Consolis Hodmezovasarhelyi  23-25
Oltchim Rm. Vâlcea – Elore Bekescsaba   23-22
Consolis Hodmezovasarhelyi – Elore Bekescsaba  28-27
HCM Baia Mare – Oltchim Rm. Vâlcea   20-29
* Vineri, 18 decembrie:
Oltchim Rm. Vâlcea – Consolis Hodmezovasarhelyi 31-34
HCM Baia Mare – Elore Bekescsaba   27-23

Clasament final

1. Consolis Hodmezovasarhelyi 6p. (87-81)
2. Oltchim Rm. Vâlcea  4p. (83-76)
3. HCM Ştiinţa Baia Mare  2p. (70-77)
4. Elore Bekescsaba   0p. (72-78)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button