Volei

Elevii lui Achim au câştigat prima bătălie

BC Rm. Vâlcea – CSM Oradea 70-65

Echipa antrenată de Cristian Achim a debutat cu dreptul în play-out-ul Diviziei A de baschet masculin. În primul meci disputat sâmbătă, 19 aprilie, în Sala Traian, vâlcenii au depăşit CSM Oradea şi conduc acum cu 1-0 în confruntările directe. Deşi au încheiat victorioşi ambele partide jucate în sezonul regulat împotriva grupării orădene şi se putea considera că pornesc cu un ascendent moral din acest punct de vedere în faţa adversarilor, baschetbaliştii de la BC Rm. Vâlcea n-au avut un debut de meci tocmai fast. Oaspeţii au câştigat primul sfert cu 22-18, iar apoi şi pe cel de-al doilea cu 19-13.

În aceste condiţii, la pauză, CSM Oradea se afla în avantaj pe tabela de marcaj: 41-31. Un handicap care la prima vedere părea a fi greu de recuperat, prin prisma evoluţiei şterse a echipei noastre din această primă jumătate a meciului. De la vestiare a revenit însă pe teren parcă o altă grupare vâlceană, mult mai decisă să-şi apropie victoria. Iar acest lucru s-a văzut imediat: sfertul al treilea a revenit net vâlcenilor (cu 23-14), astfel încât oaspeţii nu mai aveau decât un punct în plus (55-54). Pe care elevii lui Cristian Achim aveau să-l recupereze fără probleme în ultimele zece minute de joc, câştigate de asemenea cu 16-10. Scor final: 70-65.

„Echipa are mai multă maturitate”

„Sunt bucuros şi foarte mulţumit totodată de acest succes, care s-a conturat abia în ultimul sfert, la capătul unui meci în care trebuie să recunosc faptul că noi am jucat mai slab. Practic, s-a cam întors roata! A venit iată şi vremea să câştigăm noi pe finalul unui meci încrâncenat. Semn că echipa a început să arate că a căpătat şi maturitate. Puţină, ce-i drept, dar a contat enorm. Aşa cum se întâmplă de regulă la grupările experimentate”, a spus antrenorul Cristian Achim la finele partidei, iar apoi a adăugat: „Ne aşteptam să fie un meci greu. Iar pentru noi lucrurile au fost şi mai complicate dacă e să ţinem cont şi de problemele de sănătate pe care le-au avut unii jucători în cele două săptămâni care s-au scurs de la ultima etapă a sezonului regulat. În această perioadă, Lupusavei, Belanovic, Mladenovic şi Melnic s-au antrenat mai puţin, iar acest lucru s-a cunoscut cât se poate de evident în unele momente ale jocului, când evoluţia noastră a cam scârţâit. Iar dacă mai pun la socoteală şi lotul redus pe care-l avem la dispoziţie este clar că misiunea noastră nu a fost deloc atât de uşoară, iar victoria obţinută la final creşte cu atât mai mult meritele jucătorilor”.

Al doilea meci se dispută vineri, la Oradea

Vineri, 25 aprilie, de la ora 18.00, vâlcenii vor juca în deplasare al doilea meci împotriva echipei din Oradea. „Mergem să câştigăm!”, spune hotărât Cristian Achim. „Dacă ţinem cont de prestaţia potrivnică a arbitrilor din meciul de la Vâlcea, s-ar putea însă ca la Oradea să fie şi mai nasol! Este clară direcţia în care vor decurge lucrurile însă sper să învingem chiar şi-n aceste condiţii”, a afirmat tehnicianul echipei vâlcene.
Altfel, Achim a precizat că nu mai speră la prea multe lucruri de la acest sezon, singurul obiectiv pentru care se mai bat jucătorii pe care-i pregăteşte este legat de clasarea pe unul din locurile 9-12. „Pe mine mă interesează în primul rând să continuăm să jucăm în nota pozitivă pe care-am arătat-o în returul sezonului regulat, să trecem astfel de CSM Oradea şi să rămânem în zona locurilor 9-12. Apoi, nu mai contează ce se întâmplă, pe ce loc vom termina campionatul. Oricum, ne-am îndeplini obiectivul, iar echipa va putea să joace şi în sezonul viitor în Divizia A”, a completat tânărul tehnician de la BC Rm. Vâlcea.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button