Volei

Plusuri şi minusuri la BC Rm. Vâlcea

BC Rm. Vâlcea nu a avut deloc un tur de campionat reuşit. Asta deşi în vară, la constituirea lotului, s-a spus că echipa ar putea să se bată cu şanse reale pentru play-off. Ce-i drept, nici acum, nu s-a renunţat la această idee, dar diferenţa de puncte care desparte trupa lui Achim de primele opt clasate pare imposibil de remontat. Încă de pe vremea lui Seleskovic, criza de rezultate a fost pusă pe seama faptului că legăturile de joc nu s-au „sudat” îndeajuns. Se ştie că în vară, la BC Rm. Vâlcea au fost transferaţi opt jucători noi (cinci sârbi şi trei români). Tocmai de aceea, este de aşteptat ca returul să arate o cu totul altă faţă a echipei vâlcene, dar mai ales să aducă revirimentul aşteptat de sponsori, oficiali şi suporteri.

Calcule pentru play-off

Pentru a spera la play-off, în retur, vâlcenii au neapărată nevoie de patru victorii pe teren propriu împotriva grupărilor situate în faţa noastră: CS Otopeni, Elba Timişoara, BCM US Piteşti şi BC Tg. Mureş.

Apoi, mai trebuie contabilizate alte două succese în dauna formaţiilor Cuadripol Braşov şi BC Târgovişte, în prima şi ultima rundă a returului, care-ar ridica cifra victoriilor la 9. Cum pentru a pătrunde în primele opt locuri din Divizia A sunt necesare, credem noi, minim 11 victorii, plusul în cazul echipei noastre ar veni dintr-un succes în deplasare, la CSM Oradea, dar şi din alte două succese pe teren propriu, mai greu de obţinut, în dauna echipelor Atlassib Sibiu şi Gaz Metan Mediaş. „Chiar dacă nimeni nu mai crede că am mai putea prinde play-off-ul noi ne vom juca şansa până la capăt”, anunţă antrenorul Cristian Achim, deloc convins că este oportună renunţarea încă de pe acum la serviciile unora dintre jucătorii sârbi din lot.

Pregătirea fizică – în atenţia lui Achim

Pentru că returul se anunţă a fi mai aprig decât turul, date fiind mişcările de trupe care-au „transpirat” deja şi care vor fi oficializate în perioada de transferuri din ianuarie, BC Rm. Vâlcea se va reuni pe 3 ianuarie şi va începe imediat antrenamentele în vederea celei de-a doua părţi a campionatului. În planurile tânărului tehnician Cristian Achim stă în primul rând o pregătire fizică optimă, pentru ca echipa pe care-o antrenează să poată duce cu brio până la capăt un sezon extrem de obositor. De altfel, imediat după ce a fost instalat ca principal în locul bosniacului Ozren Seleskovic, Achim a deplâns faptul că în vară s-a sărit peste efectuarea unor şedinţe de pregătire fizică adecvată. Aşa cum se cunoaşte, din cauza perioadei de constituire a lotului, vâlcenii nu au mai plecat în august în cantonamentul de la Băile Olăneşti. Din câte se pare, acest lucru i-a costat pe vâlceni puncte preţioase în tur (este suficient să amintim aici ultimele două eşecuri la limită, cel de la Mediaş şi cel de la Târgovişte).

Între cele mai slabe atacuri din Divizia A

Doar 930 de puncte au înscris vâlcenii de-a lungul celor 13 etape din tur, o eficacitate deloc de invidiat, care-a şi dus de fapt la o clasare atât de neaşteptată la finele turului Diviziei A. Doar echipa care ne-a învins în ultima rundă din tur (BC Târgovişte) stă mai prost: 921 de puncte marcate. Altfel, până şi echipele situate sub noi în clasament au înscris mai mult (CSM Oradea are 944 de puncte, în timp ce Cuadripol Braşov a atins cota 951). Altfel însă, cele patru codaşe ale ierarhiei sunt singurele care nu au reuşit să depăşească cifra de 1000 de puncte marcate în turul campionatului.
La polul opus, în defensivă, echipa lui Achim stă ceva mai bine, doar cu 1053 de puncte „încasate”. La acest capitol, ne mândrim cu faptul că sunt alte grupări a căror defensivă a funcţionat mai slab decât cea vâlceană, iar aici ne referim la Mobitelco Cluj-Napoca (1055 puncte primite), CSM Oradea (1062), BC Tg. Mureş (1064), Gaz Metan Mediaş (1073) şi BC Târgovişte (1120).
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button