Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Volei

Vâlcea joaca barajul de promovare în prima liga

Fotbalul ba, baschetul da! După turneul final al Diviziei B,

Vâlcea joacă barajul de promovare în prima ligă

Cele mai bune cinci echipe din eşalonul secund al baschetului masculin românesc, conform rezultatelor consemnate în primele două faze ale campionatului, s-au reunit săptămâna trecută la Rm. Vâlcea pentru a-şi disputa supremaţia în cadrul unui turneu găzduit de Sala „Traian” în perioada 17-21 mai. Cea de-a şasea formaţie care-a reuşit să treacă de semifinale, CSŞ ITC Constanţa, nu a mai venit la Vâlcea, în primul rând din motive financiare, iar apoi pentru că şansele ei de a merge mai departe, la barajul pentru accederea în Divizia A, erau aproape nule. Aflată printre protagonistele luptei pentru promovare, echipa SCB CSŞ Rm. Vâlcea a izbutit să-şi ducă la bun sfârşit misiunea cu care a pornit la drum la începutul sezonului: o clasare pe primele două locuri, similară cu prezenţa la play-off-ul pentru intrarea în prima ligă a ţării. Baschetbaliştii pregătiţi de profesorul Cristian Achim au câştigat de-a lungul turneului trei partide şi au pierdut doar una singură, în faţa mari favorite, CS Otopeni.

Start dificil

După un debut cu stângul, datorat faptului că-n primul meci au jucat chiar cu CS Otopeni, în faţa căreia au cedat totuşi la mare luptă, chiar dacă scorul nu arată acest lucru (72-90), antrenorul Cristian Achim îşi făcea mari probleme că moralul elevilor săi ar putea fi afectat. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa, iar în a doua partidă jucată la această întrecere, cei de la SCB CSŞ Rm. Vâlcea au câştigat lejer confruntarea decisivă pentru locul 2, cu bucureştenii de la Classic Dome (80-67). Cum în ultimele două meciuri pe care urmau să le joace la turneul din Sala „Traian”, vâlcenii primeau replica unor echipe mai slab cotate, BC Târgovişte şi Granitul Bucureşti, cu care în mod normal Pogăceanu şi colegii lui nu puteau avea probleme, era mai mult decât clar că lupta pentru poziţia secundă fusese aproape tranşată.

S-au chinuit cu echipele mici

Totuşi, aşa cum era de aşteptat, cele două adversare întâlnite nu s-au predat şi mai ales nu s-au temut de diferenţa de valoare dintre ele şi gruparea noastră, ba chiar au şi încercat să producă surprize. În plus, vâlcenii au jucat ultimele două partide din turneu şi contra arbitrajului, o măsură de echilibrare a situaţiei luată de „fluieraşi”, care era să-i coste pe elevii lui Cristian Achim, calificarea în play-off. Mai întâi, BC Târgovişte, echipă pregătită de Ioan Valerian, fostul selecţioner al naţionalei de senioare a României până la începutul anului 2006, s-a ţinut scai de vâlceni, iar jocul n-a decurs întocmai cum îşi dorea Cristian Achim în primele două sferturi. A urmat însă un al treilea sfert în care pe teren nu a existat decât o singură echipă, SCB CSŞ Rm. Vâlcea, care-a întors rezultatul şi s-a detaşat la o diferenţă suficientă de puncte pentru a nu avea emoţii în final. A fost 96-74 pentru baschetbaliştii noştri, rezultat graţie căruia vâlcenii mai făceau încă un pas prea mult doritul loc de baraj pentru Divizia A.

Grijile profesorului Cristian Achim nu s-au terminat însă aici, deoarece un deznodământ nefericit în ultima zi a turneului, cu Granitul, putea spulbera toate visele echipei de la poalele Capelei! Un calcul simplu indica faptul că în cazul unui eşec la mai mult de 6 puncte diferenţă în ultimul joc cu Granitul Bucureşti, vâlcenii puteau rata locul secund, chiar în dauna adversarilor pe care-i întâlneau în acel meci. Primele două sferturi au fost echilibrate, dar totuşi nu prevesteau nimic rău pentru elevii lui Cristian Achim, intraţi la vestiare cu un avantaj minim, dar de bun augur. Gluma a început să se îngroaşe rău de tot după pauză, când Granitul a fost mai activă şi s-a distanţat la un moment dat până la 8 puncte, diferenţă care-i propulsa direct la barajul pentru Divizia A. Tehnicianul vâlcenilor a încercat toate soluţiile posibile, înlocuind în continuu formula de joc, în speranţa că jucătorii pe care-i pregăteşte vor găsi antidotul pentru apărarea agresivă a oaspeţilor şi vor reuşi să întoarcă până la urmă rezultatul, fapt care s-a şi întâmplat de altfel, spre finalul sfertului al treilea. Cursa de urmărire îi epuizase însă pe bucureşteni, care n-au mai reuşit în ultimele zece minute să revină la conducerea meciului, iar SCB CSŞ şi-a însuşit victoria cu 72-67, care-a consfinţit totodată şi calificarea pentru play-off-ului Diviziei A.

Calificare istorică

O calificare aşadar normală, preţioasă, istorică, după un sezon în care au câştigat 28 partide şi au pierdut una singură, dar obţinută totuşi în final mai greu decât se aşteptau mulţi, iar cu acest lucru a fost de acord şi Cristian Achim. Acesta a avut numeroase momente în care nu a putut să înţeleagă de unde au apărut atâtea greşeli în jocul elevilor săi, care-i puteau costa enorm dacă ar fi întâlnit echipe mai puternice. Iată numele jucătorilor care-au izbutit această splendidă calificare pentru barajul de promovare în Divizia A: Tiberiu Pogăceanu (căpitan de echipă), Vasile Ştefan, Alexandru Gliga, Dragoş Andrei, Teodor Presură, Gabriel Hallai, Lucian Călin, Claudiu Alionescu, Emil Barbu, Alexandru Ghinea, Radu Andrei şi Rareş Paşca.

„A fost un turneu foarte greu pentru noi, în special datorită mizei care-a existat, de a intra în primele două locuri. Sigur că şi valoarea echipelor care-au participat la acest turneu a fost cu mult peste cea a celor pe care le-am întâlnit în prima fază şi apoi la turneul semifinal. A fost ceva mai greu decât de obicei pentru că am întâlnit grupări care aveau în componenţă nişte jucători cu o experienţă uriaşă de joc, mulţi dintre ei care au jocuri prin Divizia A câte aveau ai mei în toată viaţa lor. Să sperăm că vom avea şi la baraj o evoluţie cel puţin la fel de bună ca şi până acum!”, a declarat antrenorul Cristian Achim la finele turneului, iar apoi a adăugat: „Vreau să mulţumesc publicului, care-a fost mereu alături de noi şi care ne-a încurajat! De asemenea, aduc mulţumiri domnului director Enache, pentru lucrurile minunate pe care le face faţă de această echipă, prin firma Protectchim”.

„Jucătorii mei sunt totuşi tineri, poate prea tineri pentru astfel de bătălii. Au simţit îngrozitor de tare lipsa a măcar unui jucător cu experienţă care să-i coordoneze. Este o bucurie şi o fericire imensă pentru această clasare pe locul 2, realizată cu un buget redus, modest. De acum încolo, dacă vom intra în Divizia A, avem nevoie de nişte jucători cu experienţă. Există aici un grup extraordinar de frumos, toată lumea ne laudă, dar nu este de ajuns, mai ales în Divizia A. Sperăm să avem sprijinul financiar pentru această promovare, lucrul acesta ni s-a promis de către mai mulţi factori ai oraşului şi dorim din tot sufletul să se întâmple astfel. Ar fi un lucru fantastic să avem aici la Vâlcea o echipă masculină în Divizia A. Am avut ultima oară volei masculin în 1984 şi eu cred că publicul vâlcean merită asta, pentru că este un bun cunoscător al fenomenului sportiv şi cred că-şi va dori să vadă nişte forţe ale baschetului masculin din ţară, cum sunt Asesoft, Univ. Cluj, Atlassib Sibiu, Dinamo, etc. Ar fi un lucru extraordinar ca de anul viitor fetele şi băieţii să joace în Divizia A în cuplaj. Am mizat foarte mult pe acest aspect, să avem baschet feminin şi masculin în prima divizie. Ar fi fabulos şi ar veni foarte multă lume la sală să vadă aceste cuplaje, atunci când ele vor avea loc!”, a mai spus Cristian Achim.

Achim a recunoscut superioritatea Otopeniului

Altfel, vorbind despre cea mai puternică grupare din Divizia B, Cristian Achim nu are dubii că CS Otopeni va face saltul în Divizia A: „Nu încape îndoială că echipa cea mai bună de la acest turneu a fost CS Otopeni, însă are şi un buget pe măsură, cum are orice grupare din Divizia A care se respectă. Vreau să vă spun că salariul lunar al unui singur jucător de la echipa din Otopeni este cât bugetul formaţiei noastre pe aceeaşi perioadă. Într-o proporţie foarte mare, CS Otopeni este ca şi promovată, pentru că din câte am văzut la ultimele clasate din Divizia A, echipele din Iaşi, Tg. Mureş şi Rapid, nu cred că acestea au nici lotul necesar, nici pregătirea adecvată pentru o dispută directă cu Otopeniul. Dar într-un meci oficial nu se ştie ce poate întâmpla, miza este foarte mare şi s-ar putea ca aceşti jucători cu experienţă de la Otopeni, care aici au zburdat, într-o partidă decisivă să nu mai joace tot atât de bine. Eu însă aşa apreciez, că într-o proporţie de 80-85 la sută, echipa din Otopeni va ajunge totuşi în Divizia A!”

Meciuri de promovare cu BC Iaşi sau Rapid

* dacă numărul de echipe din prima divizie nu va fi redus, vâlcenii pot ajunge în „A” chiar dacă pierd barajul

La finele acestei săptămâni, vâlcenii dispută primul meci din cadrul play-off-ului, însă nu se cunoaşte deocamdată echipa cu care vor lupta pentru promovare! Conform regulamentului de desfăşurare a acestor jocuri de baraj, aşa cum a fost stabilit de FR Baschet, locurile 11-12 din prima divizie joacă partide de baraj cu locurile 1-2 din Divizia B, meciurile urmând a se juca după sistemul consacrat: play-off, două meciuri câştigate din trei jucate. Formaţiile din eşalonul inferior au un mic avantaj, deloc de neglijat însă: joacă acasă primul meci, iar apoi, dacă mai este cazul, vor găzdui inclusiv partida decisivă! Datele de desfăşurare a acestui play-off au fost comprimate la maxim: sâmbătă, 27 mai, miercuri, 31 mai şi eventual duminică, 4 iunie.

„Încă nu se ştie cu cine vom juca în play-off. Acum, pe locul 11 în Divizia A este echipa din Iaşi, însă din câte se ştie, ei au nişte datorii la federaţie şi s-ar putea ca să fie excluşi din campionat. În situaţia aceasta, dacă nu vom juca cu Iaşiul atunci vom întâlni Rapidul! Echipa care câştigă în mod cert urcă în Divizia A, dar şi echipa învinsă, indiferent că provine din prima sau a doua divizie mai are o şansă, a menţinerii numărului de locuri din prima ligă cum este acum: 14 echipe! Caz în care s-ar putea ca şi cele două formaii învinse la acest baraj să joace din sezonul viitor tot în prima ligă a ţării!”, a mărturisit Cristian Achim.

O directoare pătimaşă

Directoarea Clubului Sportiv Şcolar, Mihaela Truşcă, şi-a însuşit cu brio rolul de şefă a galeriei echipei râmnicene la turneul final al Diviziei B. Împreună cu un grup de tinere eleve i-a susţinut permanent pe elevii lui Cristian Achim, încă un motiv pentru a o considera cu adevărat pe cunoscuta antrenoare de tenis de masă drept cea mai bună alegere a autorităţilor locale pentru funcţia în care se află acum.

 „Generalul” Tită, apariţie inedită în Sala „Traian”

După o gravă căzătură pe scările Sălii „Taian”, locul unde şi-a petrecut aproape întreaga viaţă alături de sportivi, inspectorul DSJ Constantin Tită, a rămas departe de fenomen o lungă perioadă de timp. Internat în spital şi aproape imposibil să se deplaseze, „generalul” Tită a dus dorul întrecerilor sportive. Pentru prima oară după mult timp, în cârje, Tită a ajuns duminică la Sala „Traian” pentru o mică vizită la turneul de baschet masculin.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button