Volei

A început turneul semifinal al Diviziei B

Baschet masculin / În Sala „Traian”,

 

A început turneul semifinal al Diviziei B

 

Miercuri, 26 aprilie, s-au desfăşurat la Sala „Traian” primele meciuri din cadrul turneului semifinal al Diviziei B de baschet masculin. Întrecerea este organizată de SCB CSŞ Rm. Vâlcea, echipa pregătită de antrenorul Cristian Achim având ca obiectiv în primul rând calificarea în faza finală, iar apoi promovarea în prima ligă a ţării. În afara formaţiei noastre, mai sunt prezente la Vâlcea alte cinci echipe: Kos Karoly Sf. Gheorghe, Magic Kids Corona Braşov, BC Târgovişte, Classic Dome Bucureşti şi BC Magic Satu Mare. Sistemul de desfăşurare al competiţiei prevede meciuri fiecare cu fiecare, timp de cinci zile, până duminică, 30 aprilie, inclusiv, iar la final primele trei echipe clasate urmează să acceadă în ultimul act al Diviziei B.

În prima zi, SCB CSŞ Rm. Vâlcea, marea favorită a turneului, a întâlnit echipa Kos Karoly Sf. Gheorghe, în faţa căreia s-a impus lejer cu 105-48. Cele mai multe puncte pentru formaţia vâlceană le-au reuşit Gabriel Hallai (20), Dragoş Andrei (18) şi Vasile Ştefan (16). După această partidă, dar analizând şi celelalte echipe prezente la turneul din Sala „Traian”, antrenorul Cristian Achim a declarat: „Nici nu se pune problema să nu ne calificăm la turneul final, eu chiar sper să ne clasăm pe locul 1. În afara noastră, mi s-au părut mai valoroase formaţiile BC Târgovişte şi Classic Dome Bucureşti, care ne-ar putea urma la turneul final”. În celelalte partide ale primei zile, BC Târgovişte a învins la 18 puncte pe cei de la BC Magic Satu Mare (90-72), iar Classic Dome s-a impus la 35 de puncte în faţa celor de la Magic Kids Corona Braşov (95-60). Joi, 27 aprilie, după închiderea ediţiei, de la ora 17.00, baschetbaliştii vâlceni au jucat cu BC Magic Satu Mare. În programul din ultimele trei zile ale turneului semifinal elevii lui Cristian Achim urmează a întâlni BC Târgovişte (vineri, ora 17.00), Magic Kids Corona Braşov (sâmbătă, ora 17.00) şi Classic Dome Bucureşti (duminică, ora 12.00). Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button