Volei

Derby-ul vâlcean de junioare I nu s-a mai jucat

Derby-ul vâlcean de junioare I nu s-a mai jucat

 

   Aşteptat cu mare interes, meciul CSŞ Rm. Vâlcea – CET Govora, contând pentru Campionatul Naţional de junioare I, nu s-a mai disputat. Întâlnirea trebuia să se joace duminică, 5 martie, în Sala „Capela”, dar, spre dezamăgirea celor care vroiau să vadă la lucru tot ceea ce are mai bun baschetul juvenil vâlcean, nu a mai avut loc. Motivul principal pentru care întâlnirea nu s-a mai jucat este acela că antrenoarea formaţiei Clubului Sportiv Şcolar, profesoara Manuela Cornea, nu a mai ajuns la sală. Cum carnetele de legitimare ale elevelor sale erau la ea, arbitrii nu au putut decât să constate că nu se întrunesc toate condiţiile pentru ca meciul să se joace. În acest caz, întâlnirea s-a omologat cu scorul de 20-0 pentru CET Govora. Iată că astfel, graţie acestei nereguli, echipa Clubului Sportiv Şcolar a reuşit să „obţină” cel mai strâns rezultat din întâlnirile directe cu elevele pregătite de soţii Mihai şi Antoaneta Toma. „Probabil că le-a fost frică să nu piardă rău de tot, ca şi-n tur! Astfel, au reuşit să scape de «măcel». E păcat că s-a întâmplat aşa în primul rând pentru fete, care vroiau să joace totuşi aceşti meci. Practic, toţi cei din sală au rămas perplecşi când au văzut de ce nu se joacă. Zic eu că nu e normal să se creeze asemenea situaţii. Dacă ar fi existat legitimaţiile, meciul se putea disputa, pentru că fetele de la CSŞ ar fi putut să fie conduse de pe margine de antrenorul Cristian Achim”, a declarat la final tehnicianul de la CET Govora, Mihai Toma.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button