Liga V

Observatorul Gică Mosor, impresionat de golurile din derbiul Seriei a III-a

AS 2009 Popeşti – AS Bărbăteşti 4-2

Lidera AS 2009 Popeşti, s-a impus cu scorul de 4-2 în derbiul rundei a XVI-a, din Seria a III-a a Ligii a V-a, susţinut contra celor de la AS Bărbăteşti. În acest meci, pentru trupa poştaşului Cătălin Sima, au înscris Niţu (două goluri splendide, din lovitură liberă), Dani Cârstea, de la 40 de metri şi Cosmin Streinu, printr-un şut puternic, sub bara transversală. Gheorghe Mosor, prezent la acest meci în calitate de observator, a declarat că, de când este implicat în fotbalul judeţean, nu a mai văzut într-o întâlnire atât de multe goluri frumoase, de Mondiale, cum se spune în limbajul specific. „Chiar şi AS Bărbăteşti a înscris un eurogol, sub bară. Echipa mea a jucat bine în acest meci. Practic, am înscris cinci goluri, deşi partida s-a încheiat cu scorul de 4-2, unul fiind autogol. Săptămâna asta mergem la Stoeneşti, pentru a ne lua revanşa după eşecul cu 2-1 din tur”, a punctat Cătălin Sima. Pentru AS 2009, au jucat: Pripas – Iacob, Bogdan Streinu, Alex Ştefan, Muja, Cârstea, Ivănoiu, Dima, Sima, Niţu. Au mai intrat în teren: Cosmin Streinu, Alin Zuma, Ciortan şi Iordache. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button