Liga III

Obiectivele primarului Sărdărescu pentru următoarele două meciuri: victorie cu Bradu şi cel puţin o remiză la Braşov

Primarul Nicolae Sărdărescu apreciază evoluţiile bune ale echipei Flacăra Horezu din acest început de sezon şi este convins că fotbaliştii din Treapt le vor pune în continuare mari probleme şi altor formaţii puternice din Liga a III-a. Edilul consideră că Adi Popa şi coechipierii săi sunt capabili să obţină cel puţin patru puncte în următoarele două etape, când reprezentanta Vâlcii va înfrunta Atletic Bradu (pe teren propriu) şi AS SR Braşov (în deplasare).
„Cu Atletic Bradu, vom lua din nou 3 puncte! Sunt convins că va fi aşa, mai ales că i-am bătut deja recent pe argeşeni, cu 4-1, într-un amical care a avut loc cu puţin timp înainte de startul sezonului. Între timp, ne-am mai întărit, nu am slăbit, deci asta înseamnă că în niciun caz raportul de forţe nu s-a schimbat! Ulterior, vom facem deplasarea la Braşov, unde vom avea un alt examen foarte important. Chiar şi aşa, cred că putem să obţinem cel puţin un punct şi de poalele Tâmpei. Acestea sunt obiectivele mele pentru următoarele două runde ale Ligii a III-a”, a subliniat Sărdărescu.
„Am mare încredere în echipă, deoarece am constatat că jucăm foarte bine şi în deplasare. Jucătorii sunt extrem de determinaţi şi lipsiţi de emoţii, iar, în aceste condiţii, rezultatele pozitive vin de la sine. Ei ştiu exact ce doleanţe am de la ei, din discuţiile pe care le-am avut. Aşa cum am mai declarat, le-am cerut jucătorilor doar un singur lucru: chiar dacă pierd, să dea totul pe teren! În rest, nu m-am băgat însă niciun milimetru în organizarea activităţii de la club şi nu mi-am permis să spun celor din staff-ul tehnic să introducă pe teren un jucător anume. Şi nici nu am dat indicaţii despre fotbaliştii pe care trebuie să-i transferăm sau cine să fie păstrat în lot. Din acest punct de vedere, Adi Popa este cel care hotărăşte totul la echipă, dar el ştie foarte bine care sunt pretenţiile mele”, a mai adăugat edilul din Horezu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button