DiverseAlte sporturi

O tenismenă cu origini în Vaideeni, foarte aproape de a intra în Top 100 mondial WTA!

Bianca Andreescu este o jucătoare de tenis canadiană, cu origini româneşti. Părinţii tinerei sportive sunt originari din comuna vâlceană Vaideeni, acolo unde-şi duc traiul în prezent bunicii Biancăi. Aceştia se mândresc cu nepoata lor, despre care spun că nu a uitat niciodată de unde a plecat, că-i plac sarmalele şi că se întoarce pe meleaguri mioritice în fiecare an, atunci când are ocazia. „Bibi” s-a născut în Mississauga pe 16 iunie 2000, însă o parte din copilărie şi-a petrecut-o la Piteşti. Săptămâna aceasta, tenismena a înregistrat cea mai bună clasare în topul WTA. Bianca a ajuns pe locul 107 WTA. Această performanţă s-a datorat rezultatelor de excepţie obţinute la turneul de la Auckland, din Noua Zeelandă, unde a ajuns până în finală. Printre altele, „Bibi” a eliminat-o pe Nr. 3 mondial, daneza Caroline Wozniacki, dar şi pe americanca Venus Williams (nr. 37 WTA), sora mult mai titratei Serena Williams, fostul lider mondial. În finala de la Auckland, Andreescu (foto – Instagram) a pierdut în trei seturi confruntarea cu Julia Goerges (Nr. 14 WTA). Ulterior parcursului foarte bun de la Auckland, Bianca a jucat în calificări la primul turneu de Grand Slam al anului: Australian Open, dotat cu premii în valoare de peste 43 de milioane de dolari. Miercuri dimineaţa a reuşit să treacă în turul 2 al calificărilor, după ce adversara sa, Katie Swan, a fost nevoită să abandoneze din cauza unor probleme medicale. (S.S.)  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button