Social

O familie cu 20 de copii şi nepoţi, în două cămăruţe. Gutău, blocat!

Mircia Gutău, primarul Râmnicului, spune că abia aşteaptă următoarea reuniune a Asociaţiei Municipiilor din România. Edilul PER şi colegii săi din ţară au propus mărirea cotei IVG de la 60 la 63 %, iar reprezentanţii Guvernului PNL le-au promis că aşa se va întâmpla. La construirea bugetului, însă, surpriză! „Au mărit cota pentru municipii de la 60 la 63 % (pentru Rm. Vâlcea, 3 la sută în plus înseamnă în jur de 2 milioane de lei noi), dar ne-au tăiat banii pe care-i primeam din TVA. În cazul nostru, 3.2 milioane… Deci, cu alte cuvinte, actualul guvern ne-a tăiat din start 1,2 milioane de lei. Şi ne-au pus pe umeri jumătate din cheltuielile sociale… Acesta este adevărul despre cei care conduc acum ţara, numai propagandă! Că au cei mai buni gurişti, da, toţi vorbesc, dar doar atât. Oamenii s-au săturat, doresc lucruri concrete!”, a declarat primarul oraşului. Revenind la problemele sociale, acesta a adăugat că sunt imposibil de rezolvat. „Întâmplarea face că, exact azi, m-am întâlnit cu o ţigancă şi m-a rugat să ne zbatem să se introducă alocaţii şi pentru bunici, ea având 4 copii şi fiecare dintre ei având la rândul lui câte 5 copii. Deci femeia avea 20 de copii şi nepoţi şi toţi trăiesc în două cămăruţe. Cum, numai Dumnezeu ştie! Şi câte astfel de familii nu avem!”, a completat Gutău.

Articole Similare

Back to top button