Diverse

Nuntă mare la Șirineasa! Cosmin Streinu, fiul cel mare al primarului, a intrat în rândul familiștilor

Sâmbătă, 12 octombrie, a fost nuntă mare la Șirineasa! S-a căsătorit fiul cel mare al primarului Ion Streinu. Cosmin Streinu și-a unit destinul cu cel al Mariei Daniela, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de ceva timp. Petrecerea a avut loc la restaurantul Nialvi, din Șirineasa. Aproximativ 500 de persoane au fost alături de tinerii însurăței la primul eveniment important din viața de cuplu. Printre acestea s-au regăsit și o parte dintre fotbaliștii echipei din Șirineasa. Atmosfera a fost întreținută de Ilie Dură și alți cântăreți îndrăgiți. La nunta lui Cosmin Streinu a ajuns chiar și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu. Petrecerea s-a întins până spre dimineață. Apropiații au fost alături de tânărul cuplu și a doua zi, la ciorba de potroace. Nu și fotbaliștii! Aceștia au avut meci la Roșiile.

Formația coordonată de Daniel Băcanu a reușit să producă surpriza duminică. AS Șirineasa a câștigat pe terenul echipei Știința Roșiile, care avea victorii pe linie în acest sezon. Partida s-a încheiat la scorul de 3-1 în favoarea oaspeților. Pentru AS Șirineasa au punctat Ion Rădoi, de două ori și Mercin. Succesul de la Roșiile i-a fost dedicat lui Cosmin Streinu, care nu a putut juca la Roșiile nu doar pentru că sâmbătă a fost ginere, ci și pentru că este accidentat. A avut piciorul în ghips până aproape de nuntă. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button