Diverse

„Noul preşedinte al fotbalului judeţean putea fi ales fără probleme în această iarnă”


  • „Conducerea AJF trebuia să corecteze în luna decembrie eroarea semnalată de Adrian Comănescu în regulament”, mai spune Florin Dinucu, jucător la Athletico Băile Govora

Singurul om de fotbal din judeţ care a intuit, încă din luna octombrie, că alegerile pentru şefia AJF Vâlcea nu vor mai avea loc în februarie 2019 a fost Florin Dinucu. După ce a devenit clar că scrutinul a fost amânat până la vară, actualul jucător de la Athletico Băile Govora spune că actualii conducătorii ai fotbalului judeţean au greşit în ceea ce priveşte programarea alegerilor. Dinucu a afirmat că s-a renunţat prea uşor la varianta „februarie 2019” şi că era timp suficient pentru ca noul preşedinte să fie ales la termen.

„Dacă pentru funcţia de preşedinte există o dilemă, de ce nu sunt aleşi în februarie vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv?”

„Nu înţeleg de ce alegerile nu au loc la data respectivă, adică în luna februarie 2019, atâta timp cât eroarea în cauză putea fi remediată fără probleme până în pauza de iarnă! Astfel, era suficient să fie organizată o Adunare Generală în decembrie 2018, pentru abrogarea articolului cu pricina, iar ulterior, în februarie 2019, ar fi putut să fie ales noul preşedinte al AJF Vâlcea. Asta ca să nu mai spun că, nici până în prezent, niciun oficial de la AJF n-a explicat public delegaţilor din judeţ care e motivul pentru care s-au amânat alegerile. Sper să nu se supere nimeni pe mine, dar acesta e adevărul! Sunt puţini oameni care au fost anunţaţi că scrutinul pentru şefia AJF va fi reprogramat, ca să zic aşa!”, a subliniat Florin Dinucu. „În fine, un alt lucru pe care nu l-am înţeles e legat de celelalte funcţii de conducere. Dacă pentru preşedinţie s-a iscat o dilemă, de ce nu se organizează, totuşi, la termen nici alegerile pentru vicepreşedinte sau pentru membrii Comitetului Executiv, pentru că acolo n-au existat deloc divergenţe? Până la urmă, de ce li s-a extins şi acestora automat mandatul cu câteva luni?”, a mai adăugat jucătorul de la Athletico Băile Govora. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button