Diverse

Nicoleta Lazăr şi-a consolidat lotul cu o jucătoare de la Piteşti

Săptămâna trecută, junioarele 2 de la CS Chimia au susţinut un scurt stagiu de pregătire. Acesta a avut loc la Călimăneşti. Pe durata celor patru zile de cantonament, antrenoarea Nicoleta Lazăr a pus accent pe îmbunătăţirea condiţiei fizice. Acum, elevele sale aşteaptă primul meci oficial din 2019. Printre jucătoarele care vor evolua până la finele sezonului pentru gruparea chimistă se regăseşte şi fiica unei foste handbaliste de naţională, care a evoluat pentru Oltchim: Nadina Dumitru. Diana Dumitru a fost transferată în această săptămână la echipa vâlceană, de la Piteşti. Diana Dumitru joacă pe postul de inter stânga. Cu CS Chimia va putea evolua în Grupa Valoare a campionatului de junioare 2. Această nouă competiţie, dedicată primelor trei clasate din fiecare dintre cele opt serii de la nivel naţional, va începe în luna februarie. Handbalistele antrenate de Nicoleta Lazăr vor juca în Grupa 3 Valoare, alături de Energetic şi HCM Craiova şi de primele trei clasate din Seria F. În acest moment, pe primele trei locuri se situează Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reşiţa, CSŞ Drobeta Tr. Severin şi LPS Banatul Timişoara, dar lupta nu e încheiată. CSŞ Petroşani mai are şanse să intre în Top 3. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button