Diverse

Nicolae Sărdărescu vrea să o aducă pe Simona Halep la Horezu

Primarul Nicolae Sărdărescu a precizat că face deja primele demersuri pentru a o aduce la Horezu pe Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA. De recuperarea celei mai valoroase tenismene din lume se ocupă fizioterapeutul Ştefan Şodolescu, originar din Horezu, care poate intermedia mult mai uşor venirea ei în oraşul ceramicii. „Nu am stabilit, deocamdată, când o să-i solicit Simonei Halep să ne onoreze cu prezenţa, dar cert e că vom face tot posibilul să vină la noi. Evenimentul ar putea coincide cu sărbătoarea noastră, „Cocoşul de Hurez” sau cu inaugurarea complexului sportiv şi de agrement, în valoare de 5 milioane de euro, pe care îl vom construi cu fonduri obţinute de la Uniunea Europeană. În zonă, vom face inclusiv o sală de sport, dar şi o secţie de tenis de câmp. Sunt încrezător că vom reuşi să o aducem pe Simona la Horezu”, a precizat primarul Nicolae Sărdărescu.
Joi, Simona Halep s-a calificat în finala Australian Open, după ce a învins-o, în trei seturi, pe Angelique Kerber. Ea va lupta pentru marele trofeu sâmbătă dimineaţa, contra danezei Caroline Wozniacki. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button