Politica

Nicolae Pătru (PMP): Din a 4-a forţă mondială la producţia de oţel, România a ajuns aproape zero!

• şi sistemele de irigaţii au ajuns la fier vechi

Fostul senator Nicolae Pătru deplânge situaţia în care a ajuns industria românească, dar şi faptul că „infractorii” care conduc ţara nu sunt în stare să relanseze economia, ba din contră, distrug şi puţinele fabrici care au mai rămas în picioare. „Eram a patra forţă mondială în ceea ce priveşte producţia de oţel. Materia primă o aduceam din Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia etc.. Acum, suntem aproape zero… din păcate, pentru că trecem printr-o perioadă în care, dacă ne-am fi menţinut capacităţile de producţie şi nu ne-am fi distrus singuri economia, am fi fost mari. America s-a luat la trântă cu restul lumii şi asistăm la un război economic fără precedent. Una dintre mize este chiar oţelul. Combinatul nostru siderurgic de la Galaţi are probleme mari. Celelalte le avem închise de mai multă vreme, deşi pe timpul lui Ceauşescu s-a investit enorm în realizarea lor. În ultimele decenii, au ajuns la fier vechi, din astfel de afaceri îmbogăţindu-se unii care am văzut că sunt bine-mersi”, a explicat preşedintele PMP Vâlcea. Vineri, într-o conferinţă de presă, Nicolae Pătru a mai spus că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte domenii de activitate. În agricultură, de exemplu, dezastrul a fost tras la indigo. Sistemele de irigaţii şi utilajele au dispărut, adăposturile pentru animale s-au „măritat”, terenurile nu au mai fost cultivate sau, şi mai grav, au fost vândute străinilor. „Vreau să vă spun că, în Vâlcea, în colaborare cu câţiva specialişti şi cu asociaţiile utilizatorilor de apă de la Budeşti, în jos, spre Drăgăşani, încercăm să refacem sistemele de irigaţii şi să atragem bani europeni în acest sens. Pe fiecare proiect, putem atrage până la 2 milioane de euro şi eu cred că vom reuşi să facem un lucru extraordinar. Totuşi, imaginaţi-vă că, timp de trei decenii, s-au înregistrat pierderi colosale din cauza faptului că agricultura, în această zonă, ca şi în multe alte părţi din ţară, n-a mai dat randament”, a explicat reprezentantul Partidului Mişcarea Populară.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button