Administratie

Nicolae Moraru a obţinut 8 milioane de lei pentru modernizarea a 18 drumuri din Pietrari. Investiţia s-ar putea finaliza în acest an

La Pietrari se lucrează la foc continuu pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Primarul Nicolae Moraru a transmis că, în scurt timp, noul pod de peste pârâul Otăsău va putea fi dat în folosinţă. De asemenea, se aşteaptă ca în acest an să fie finalizat şi mega-proiectul de asfaltare a 18 drumuri din localitate. „Mai avem puţin şi finalizăm noul pod de peste pârâul Otăsău. E un pod mare, din beton armat, cu rampe, care pleacă din DJ şi dă într-un alt drum de interes local, asfaltat pe 750 metri. E prevăzut cu rigole şi tot ce trebuie. Valoarea investiţiei se ridică la 2 milioane lei. Am obţinut fonduri prin PNDL 2. Tot aşa, mai avem un obiectiv la care lucrăm, în valoare de 8 milioane lei. Proiectul, care e promovat prin Grupul BPC (Bărbăteşti-Pietrari-Costeşti) prevede şi asfaltarea a 18 drumuri din cele două sate ale comunei noastre. Acestea se întind pe o lungime de 7,3 kilometri. Au început lucrările pe 12 dintre ele. Termenul de finalizare a investiţiei este până anul viitor, dar, la cum văd că se mişcă constructorul, e posibil să se încheie anul acesta. În plus, finalizăm nişte lucrări şi pe calamităţi. Sunt patru drumuri afectate de calamităţi care au fost incluse în proiect. Unul dintre ele, de 2,8 kilometri, este DC 153 Pietrari-Tomşani, porţiunea Lazul Cucului. Acesta a fost readus la starea iniţială, s-a lungit, reprofilat, pietruit, au fost amenajate rigole, podeţe. Se rupsese până la limita cu Tomşani. Altul, la Moteşti (800 metri), e gata şi el. Am mai avut probleme la „Lac”, drum care se întinde pe o porţiune de 700 metri, dar şi la Brăndeşti”, a precizat Nicolae Moraru, primarul comunei Pietrari. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button