Administratie

Nicolae Concioiu a depus la CNI un proiect pentru amenajarea unei săli de sport în Guşoeni

Printre investiţiile pe care primarul Nicolae Concioiu şi-a propus să le realizeze la Guşoeni în următorul mandat se numără şi amenajarea unei săli de sport. ”Am depus proiectul pentru construirea unei săli de sport la Compania Naţională de Investiţii. Aşteptăm să fim selectaţi, să semnăm contractul de finanţare şi execuţie. Sala de sport va fi amplasată pe actualul teren de sport de lângă şcoala gimnazială. Va fi o sală cu o suprafaţă de joc de dimensiuni normale, cu vestiare şi tot ce trebuie. Încă nu ştim dacă va fi prevăzută şi cu o mică tribună. Pentru copii, va fi o investiţie binevenită. Pentru celelalte competiţii, avem terenul sintetic, amenajat lângă baza sportivă”, a precizat Nicolae Concioiu.

Comuna Guşoeni dispune şi de un teren de fotbal. În viitor, se ia în calcul amenajarea unor vestiare la baza sportivă. Deocamdată, nişte containere sunt folosite ca şi vestiare. Investiţiile de la stadion au fost făcute prin eforturi proprii şi tocmai de aceea autorităţile nu s-au întins mai mult decât şi-au permis. În privinţa echipei de fotbal, după ce va realiza toate celelalte obiective de intere pentru locuitorii din Guşoeni, primarul îşi va îndreptat mai mult atenţia şi către aceasta. ”La echipa de fotbal nu am alocat sume de bani şi nu am acordat stimulente precum în alte localităţi. În prima parte a acestui sezon, baremurile au fost suportate de CJV. Probabil se va întâmpla acest lucru şi în 2020. În acest sezon, am avut rezultate oscilante. Am început bine, dar pe final de an au început să apară sincopele. Am făcut multe puncte cadou adversarelor. Avem jucători care lucrează şi nu pot veni în fiecare week-end la meciuri. Mereu am avut absenţe. Sper, totuşi, să ne păstrăm lotul, iar în viitor să crească numărul celor care au origini în localitatea noastră. Avem semnale că sunt jucători care vor să vină la noi. Obiectivul rămâne acelaşi, să ne câştigăm meciurile de acasă şi să rămânem în Liga a IV-a. La acest nivel valorile sunt apropiate, sunt meciuri echilibrate. Oricine poate învinge pe oricine”, a mai spus Nicolae Concioiu, legat de activitatea sportivă din localitatea sa. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button