Politica

Nicolae Badea, directorul de la „Protecţia Copilului”, exclus din PNL

De ceva vreme, lui Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea, i s-au cam înecat toate corăbiile. Este cercetat penal în mai multe dosare, instituţia pe care o conduce a apărut de rău în toată presa centrală, după publicarea unor poze cu bolnavi cu afecţiuni neuropsihice legaţi de paturi, la centrul de la Măciuca, iar recent a fost sancţionat de Consiliul Judeţean. Ieri, a primit o veste proastă şi de la deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea. Liderul liberal a dezvăluit că Nicolae Badea a fost exclus din partid pentru că nu şi-ar fi plătit cotizaţia, dar se aude că, în realitate, motivele ar fi fost altele. Potrivit unor surse din interiorul CJV, actualul director de la „Protecţia Copilului” este pe cale să-şi piardă şi funcţia, deoarece nici cei de la PSD nu l-ar mai susţine. Se aude că, în locul său, social-democraţii ar dori să-l aducă pe Ionel Munteanu, fost manager de instituţie, un om cu imagine foarte bună şi neimplicat în scandaluri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button