Administratie

Nedelcu modernizează cu bani europeni cartierele Rahova şi Trandafirilor, din Drăgăşani

Săptămâna trecută, au început lucrările de reabilitare şi restaurare a monumentului istoric Biserica Sfântul Ilie, din Drăgăşani, primul obiectiv de acest fel din zonă realizat cu finanţare europeană. În curând, va fi demarată execuţia şi la spital, un alt proiect important al primarului Cristian Nedelcu.
„Cu spitalul, o investiţie estimată la 2 milioane de euro, suntem în faza de licitaţie. Avem proiectare şi execuţie, ca şi la Liceul I. C. Brătianu, aflat şi acesta tot în faza de licitaţie. Acolo, vrem să modernizăm căminul, sălile de clase, cantina, dar sunt şi alte componente care privesc îmbunătăţirea condiţiilor din şcoală. Valoarea este de aproximativ un milion de euro şi ne-am propus să-l încheiem anul viitor”, a anunţat edilul PSD. Următorul proiect european pregătit de Nedelcu vizează modernizarea zonei Trandafirilor-Rahova: alei, trotuare, sistem de iluminat public şi mobilier stradal. „Este o investiţie de 2,5 milioane de euro care va schimba foarte mult faţa acestor cartiere. Pe o altă linie de finanţare, vrem să mai facem ceva şi la Ambulatoriul de la spital. Lucrăm la documentaţie şi probabil că îl vom depune şi pe acesta în scurt timp. Sunt însă proceduri care durează şi nu depinde totul numai de noi”, a adăugat Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, cu menţiunea că pregăteşte şi alte proiecte.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button