Diverse

Naţionala de handbal feminin a României dispută ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului European

* Cristina Neagu & Co. vor juca pe 31 mai, în deplasare, în Austria, iar pe 3 iunie, la Buzău, cu Portugalia

În această săptămână, naţionala de handbal feminin a României va disputa ultimele două meciuri din cadrul preliminariilor Campionatului European de handbal feminin, al cărui turneu final va avea loc în Franţa, în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie. Este vorba de partidele cu Austria, din deplasare (de joi, 31 mai) şi Portugalia, de pe teren propriu (care e programată duminică, 3 iunie, în Sala „Romeo Iamandi”, din Buzău).

Selecţionerul Ambros Martin se bazează şi pe trei jucătoare de la HCM Rm. Vâlcea

Aşa cum se cunoaşte, printre handbalistele convocate de selecţionerul Ambros Martin pentru cele două confruntări decisive se numără şi trei componente ale echipei HCM Rm. Vâlcea. Este vorba de Raluca Băcăoanu (pivot, 29 de ani) şi Cristina Florica (extremă stângă, 26 de ani) şi Andreea Adespii Molnar (inter stânga, 28 de ani)
După primele patru etape din preliminarii, România ocupă primul loc în Grupa a 4-a, cu 6 puncte în cont. Pe poziţia secundă se află, mai mult decât surprinzător, naţionala Austriei, tot cu 6 puncte, în timp ce Rusia este pe 3, cu doar 4 puncte. Naţionala Portugaliei a fost „ciuca bătăilor” în această campanie, deoarece până în prezent a pierdut toate cele patru meciuri pe care le-a disputat. (N.C.)

Lotul echipei naţionale de handbal feminin a României pentru meciurile cu Austria şi Portugalia, din preliminariile Campionatului European:

• Portari: Denisa Dedu (Siofok / Ungaria), Yulia Dumanska (SCM Craiova), Paula Vişan (HC Zalău)
• Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Craiova), Cristina Florica (HCM Rm. Vâlcea)
• Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Eliza Buceschi (Corona Braşov), Andreea Adespii Molnar (HCM Rm. Vâlcea), Larisa Tămaş (HC Zalău)
• Centri: Cristina Laslo (Buducnost Podgorica / Muntenegru), Ana Maria Apipie Ţicu (SCM Craiova)
• Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ (HC Zalău), Laura Oltean Pristăviţă (CSM Bistriţa), Laura Popa (Corona Braşov), Melinda Geiger (Siofok / Ungaria)
• Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Laura Chiper (Corona Braşov)
• Pivoţi: Crina Pintea (Issy Paris / Franţa), Raluca Băcăoanu (HCM Rm. Vâlcea), Daniela Raţiu (CSM Bistriţa)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button