Liga NationalaHandbal

Natallia Vasileuskaya se desparte, în vară, de SCM. Alte două straniere îşi încheie contractul cu echipa vâlceană

SCM Rm. Vâlcea mai are de jucat în actualul sezon cinci meciuri în Liga Florilor şi două în Cupa României. Poate câştiga două trofee. Conducerea clubului de la poalele Capelei îşi doreşte ca atmosfera în cadrul echipei să fie în continuare, foarte bună, jucătoarele să fie liniştite şi să se poată concentra pentru a realiza două performanţe neaşteptate la început de stagiune. Tocmai de aceea, deşi au existat mai mult zvonuri cu privire la lotul din sezonul viitor, SCM nu a anunţat nimic oficial.

Prin anumite „cercuri” se discută, însă, că trei jucătoare ar fi semnat deja cu lidera Ligii Florilor. Este vorba despre Mădălina Zamfirescu (de la Debrecen, handbalistă care evoluează pe postul de coordonator de joc), Ana Maria Dragut (inter dreapta / Kisvardai) şi despre iberica Mireya Gonzalez Alvarez, colega Aliciei Fernandez, de la Naţionala Spaniei. Gonzalez evoluează pe postul de inter dreapta. De câţiva ani joacă în Ungaria. A îmbrăcat tricoul celor de la Erd, apoi a jucat cu Gyor în Liga Campionilor, iar în ultimul sezon a evoluat pentru Siofok, fiind una dintre principalele marcatoare ale acestei formaţii.

Dacă la capitolul „achiziţii” nu avem, totuşi, nimic oficial, la „plecări” există certitudini. „Natalliei Vasileuskaya îi expiră contractul cu SCM. Din ce ştiu, ea a semnat deja cu o altă echipă. Se pare că va merge la Gloria Bistriţa-Năsăud. Nu am mai putut să o păstrăm din cauza criteriilor. Petra Blazek şi Ines Khouildi încheie, de asemenea, contractul cu noi. Din păcate, nici pe ele nu le vom putea păstra tot din cauza criteriilor. Îi mai expiră înţelegerea cu SCM şi Andreei Pricopi, dar nu ştiu ce va decide. În privinţa achiziţiilor, sunt multe zvonuri, dar deocamdată nu pot să discut despre ce o să fie din sezonul viitor. Suntem în plin campionat, angrenaţi în lupta pentru obţinerea a două trofee şi nu e momentul să vorbim despre viitor”, a declarat Florin Verigeanu, preşedintele secţiei de handbal de la SCM Rm. Vâlcea.

Prin „culise” s-a zvonit, de asemenea, că Iryna Glibko ar intenţiona să părăsească Vâlcea. Corona Braşov ar fi una dintre echipele care şi-ar dori-o în „curte”. Verigeanu a subliniat, însă, că golghetera SCM-ului mai are încă un an de contract cu Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

2 Comments

  1. Este o simpla stire „pe surse”.Iar daca stirea v-a furnizat-o Verigeanu, raul l-a facut chiar el.

Lasă un răspuns

Back to top button