Diverse

„Municipalele” se vor reuni la începutul lunii iulie

După meciul cu Gloria Bistriţa, din ultima etapă a Ligii Florilor, „municipalele” au intrat în vacanţă. Sau doar o parte dintre ele. Băcăoanu, Adespii, Florica şi Dumanska au fost chemate la prima reprezentativă a ţării noastre în vederea participării la Trofeul Carpaţi, iar Diana Ciucă, Ioana Bălăceanu, Denisa Vâlcan şi Dana Marin merg la lotul de tineret. După aceste acţiuni, vor beneficia şi ele de câteva zile de pauză. Vacanţa campioanei se întinde până la finele lunii iunie. Florin Pera va suna adunarea la începutul lunii lui cuptor. „Reunirea lotului va fi în jurul datei de 4 iulie. Trebuie să facem şi vizita medicală. Vom stabili când revenim din vacanţă după ce vom ştii cu exactitate când putem merge la medicină sportivă”, a precizat antrenorul SCM-ului. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button