Diverse

”Municipalele” au avut parte de sprijinul suporterilor în Muntenegru

”Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid, nu-i echipa mai frumoasă şi iubită precum…SCM”. Nu suntem Rapid, dar s-ar potrivi un imn cu astfel de versuri şi echipei de handbal reprezentative a Râmnicului. SCM nu este susţinută doar la meciurile pe care le dispută în Liga Florilor, acasă sau în deplasare, ci şi peste hotare. Vâlcea a avut parte de sprijinul suporterilor atât la meciul din Franţa, cu Brest, cât şi la Podgorica. În Muntenegru a făcut deplasarea un grup de 25 de ultraşi, cei mai mulţi din Brigada Noastră (printre care şi doi dintre liderii acestei formaţiuni, Costel Ungureanu şi Fred Răduţi), însă şi din Brigada Zăvoi. De asemenea, au existat şi iubitori ai handbalului vâlcean care au ales să meargă pe cont propriu, separate de galerie, la Podgorica. Din păcate, efortul nu le-a fost răsplătit de ”municipale”, care au pierdut confruntarea cu Buducnost, însă în mai puţin de două săptămâni vor avea şansa de a se revanşa, în meciul retur cu formaţia pregătită de Dragan Adzic. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button