Administratie

Mugur Mărcoianu va moderniza dispensarele din Oveselu şi Ştefăneşti (Măciuca)

Primarul Mugur Mărcoianu va moderniza liceul şi şcoala generală din comuna Măciuca. Investiţiile vor beneficia de finanţare pe OG 28. Pentru liceu, Guvernul va aloca suma de 17 miliarde de le vechi, în timp ce la şcoală vor fi necesare 13 miliarde. Pe de altă parte, primarul din Măciuca a mai menţionat că, în această primăvară, a depus, la Ministerul Dezvoltării, proiectele de modernizare, extindere şi dotare a dispensarelor umane din satele Oveselu şi Ştefăneşti. „Dispensarul din Ştefăneşti funcţionează într-o clădire foarte veche. Acesta a fost construit la începutul anilor 1900, de familia Drăghicescu, care a mai ridicat tot în satul respectiv o şcoală şi o biserică. Dispensarul nu a mai beneficiat până acum de nicio reabilitare, astfel că a ajuns într-o stare avansată de degradare. De aceea, e absolut necesar să realizăm aceste lucrări de modernizare. Valoarea investiţiei pentru dispensarul de la Oveselu se ridică la 8 miliarde de lei vechi, în timp ce pentru cel de la Ştefăneşti ne-ar trebui 6 miliarde”, ne-a precizat Mugur Mărcoianu. Un alt proiect pentru care primarul independent din comuna Măciuca vrea să obţină finanţare în următoarea perioadă vizează construirea unui cămin cultural, în centrul localităţii, prin Compania Naţională de Investiţii. Mugur Mărcoianu a dezvăluit că va avea nevoie de 16 miliarde de lei vechi pentru a realiza acest obiectiv. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button