Diverse

Oltchim, prea valoroasă pentru campionatul intern

* campioana României a câştigat fără probleme cele trei meciuri pe care le-a disputat săptămâna trecută, în cadrul Ligii Naţionale, cu HCM Roman, Ştiinţa Bacău şi HCM Buzău

Săptămâna trecută, Oltchim Rm. Vâlcea a obţinut încă trei victorii în Liga Naţională, apropiindu-se şi mai mult de cel de-al 16-lea titlu suprem pe plan intern. Campioanele României s-au impus mai întâi la Roman (27-19), după care au trecut şi de Ştiinţa Bacău (45-22), cele două meciuri având loc în decursul a mai puţin de 24 de ore. Ulterior, sâmbătă, 27 februarie, handbalistele vâlcene au învins şi pe HCM Buzău, în Sala Traian, cu scorul de 45-24.

HCM Roman n-are faţă de Liga Campionilor

Cel mai important meci pe care elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca l-au disputat zilele trecute a avut loc miercuri, 24 februarie, la Roman, acolo unde vâlcencele au înfruntat echipa locală, HCM. Partida – care a contat pentru cea de-a 16-a etapă a campionatului intern – a fost câştigată fără probleme de Oltchim, cu scorul de 27-19 (17-8).
Ionela Stanca şi Adina Fiera au fost cele mai prolifice handbaliste vâlcene la Roman, fiecare înscriind de câte 5 ori. Celelalte goluri ale campioanei României au fost marcate de Oana Manea (4 goluri), Cristina Neagu (3), Adriana Nechita (3), Narcisa Lecuşanu (2), Ramona Maier (2), Steluţa Luca (1), Anastasiya Pidpalova (1) şi Regina Shymkute (1).
Graţie acestui succes, campioanele României s-au desprins la 9 puncte de principala contracandidată în cursa pentru titlul naţional, care era tocmai HCM Roman, gruparea moldavă fiind antrenată – aşa cum se cunoaşte – chiar de un fost tehnician al Oltchim-ului, Cornel Bădulescu,

Ştiinţa Bacău – o umbră a campioanei de altădată

Joi, 25 februarie, formaţia vâlceană a făcut spectacol şi la Bacău, în faţa echipei Ştiinţa, care nu mai e decât o umbră a campioanei de altădată, ocupând în prezent ultima poziţie în ierarhia Ligii Naţionale. Meciul a făcut parte din cadrul etapei a 20-a a campionatului intern, care e programată oficial pe 20 martie, atunci când Oltchim trebuie însă să facă deplasarea la Viborg, în Danemarca, acolo unde va juca ultimul joc din Grupa a II-a Principală a Ligii Campionilor. Aşa cum era de aşteptat, fără să se forţeze prea mult, Oltchim a învins categoric şi în acest duel, cu scorul de 45-22 (20-12).
Golurile echipei vâlcene au fost marcate de Ionela Stanca (8), Roxana Gatzel-Han (7), Adina Fiera (5), Adriana Nechita (5), Iulia Puşcaşu (5), Oana Manea (4), Cristina Neagu (4), Narcisa Lecuşanu (2), Regina Shymkute (2), Olga Vaschuk (2) şi Ramona Maier (1).

HCM Buzău n-a emis pretenţii în Sala Traian

La finele săptămânii trecute, mai precis sâmbătă, 27 februarie, Oltchim a disputat, de această dată pe teren propriu, un alt meci în cadrul Ligii Naţionale. Vâlcencele au întâlnit, în Sala Traian, pe HCM Buzău, într-o partidă care a contat pentru cea de-a 17-a etapă a campionatului intern. Confruntarea s-a jucat în devans deoarece joi, 4 martie (atunci când era programată oficial), vâlcencele se vor afla în drum spre Rusia, pentru meciul cu Dinamo Volgograd din Liga Campionilor.
Cu Paula Ungureanu aflată din nou în zi de graţie (a avut nu mai puţin decât 15 intervenţii reuşite), Oltchim nu s-a întrebuinţat prea mult pentru a se impune în faţa fetelor de la HCM Buzău. Vâlcencele au jucat şi pentru cele câteva de spectatori prezenţi în Sala Traian, care au gustat cu plăcere handbalul de calitate oferit de favorite. După 23-11 la pauză, „galacticele” şi-au păstrat ritmul şi-n repriza secundă, iar rezultatul final (45-24) ne scuteşte de alte comentarii.
Pentru Oltchim au marcat: Adriana Nechita (9 goluri), Ionela Stanca (8), Regina Shymkute (6), Roxana Gatzel-Han (4), Steluţa Luca (4), Oana Manea (3), Iulia Puşcaşu (3), Olga Vaschuk (3), Adina Fiera (2), Valeria Beşe (2) şi Gabriella Szucs (1).
Practic, meciul cu HCM Buzău a fost cel de-al treilea pe care elevele lui Radu Voina l-au disputat în decursul a doar patru zile (şi al patrulea în mai puţin de o săptămână, dacă punem la socoteală şi duelul de duminică, 21 februarie, cu Viborg HK). Chiar şi aşa, handbalistele antrenate de Radu Voina nu au acuzat deloc vreo stare de oboseală, poate şi pentru că partidele din campionatul intern nu le solicită aproape deloc din punct de vedere fizic, diferenţa netă de valoare faţă de celelalte combatante spunându-şi în mod evident cuvântul, de fiecare dată. Poate tocmai de aceea, fără a avea emoţii că elevele sale nu vor obţine victoria, Radu Voina a rulat tot lotul de jucătoare pe care l-a avut la dispoziţie.

Radu Voina: „Ne-am ferit de accidentări”

După cele trei meciuri pe care elevele sale le-au disputat săptămâna trecută, antrenorul Radu Voina s-a declarat mulţumit nu doar de victoriile obţinute de Oltchim, ci şi de faptul că n-a mai apărut nicio accidentare nefericită. „Sunt preţioase şi victoriile, dar cel mai important lucru este acela că ne-am ferit de accidentări”, a spus Voina.
După partida cu HCM Buzău, handbalistele vâlcene au primit liber o zi şi jumătate, iar de luni, 1 martie, şi-au reluat pregătirile în vederea meciului cu Dinamo Volgograd din Liga Campionilor, care va avea loc la finele săptămânii, mai precis sâmbătă, 6 martie, în Rusia.

Cristina Neagu, premiată de FRH

* jucătoarea de la Oltchim a primit trofeul cuvenit „celei mai bune handbaliste din România în anul 2009”

La începutul partidei pe care Oltchim Rm. Vâlcea a disputat-o sâmbăta trecută, în Sala Traian, în compania echipei HCM Buzău, a avut loc şi un eveniment festiv. Prezent la acest meci, secretarul general al FRH, Mihail Marinescu, a înmânat Cristinei Neagu trofeul cuvenit „celei mai bune handbaliste din România în anul 2009”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button