Politica

Mobilierul şi mocheta pentru biroul preşedintelui CJV vs. toaletele elevilor

Deputatul Cristian Buican l-a luat din nou pe voleu pe Costi Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, după ce a văzut că acesta sparge din fonduri publice 100.000 de euro pe mobilier şi mochetă pentru biroul său. „În Vâlcea, încă mai există şcoli cu toalete în fundul curţii, dar preocuparea preşedintelui CJV este cum arată biroul său. Îl somez să adopte de îndată o hotărâre de CJ pentru rezolvarea problemelor din şcoli, după modelul celei din septembrie – anul trecut (nr. 274/28.09.2018), când la propunerea unui consilier judeţean PNL 460.000 lei s-au împărţit la 13 şcoli pentru rezolvarea problemei toaletelor neconforme”, a transmis parlamentarul. Din punctul său de vedere, bani sunt, dar trebuie să existe şi voinţă. „Vâlcenii trebuie să ştie că CJ cheltuieşte aproximativ 100.000 de euro pe mobilierul şi mocheta din biroul preşedintelui instituţiei, dar se face că nu vede sau nu găseşte resurse financiare pentru rezolvarea, odată pentru totdeauna, a problemei şcolilor cu toalete în curte. Este strigător la cer! Unii nu mai au simţul penibilului! Sper ca, la începutul noului an şcolar, să nu fiu nevoit să reiau acest subiect şi, până atunci, să se rezolve lucrurile”, a adăugat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button