Diverse

Mirel Rădoi a fost asaltat de copiii din Zăvoi pentru autografe şi poze. SCM, cel mai bun rezultat la Cupa Speranţelor

Federaţia Română de Fotbal apreciază nivelul competitiv al Cupei Speranţelor, organizat de Hidro-ISport Rm. Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Râmnicului. Week-end-ul trecut, Mihai Stoichiţă (scouter în cadrul FRF) şi Mirel Rădoi, managerul sportiv al naţionalei Under 21 a României au venit în Zăvoi, pentru a-i încuraja pe cei mici. Fostul stelist (care a câştigat trei trofee pe plan naţional) a fost asaltat pentru poze şi autografe de către sutele de copii care au participat la cupă, la categoriile 2007, 2009 şi 2010. Stoichiţă şi Rădoi le-au înmânat diplomele, medaliile şi trofeele echipelor participante. La 2007, pe primele locuri au terminat, în ordine: Dani Coman, Viitorul Argeş şi Dinamic Craiova, Hidro Rm. Vâlcea, la 2009: Young Steaua Alexandria, SCM Rm. Vâlcea (antrenată de Marius Pufu), Petrosport Ploieşti şi ASC Constantin Schumacher, iar, la 2010: FC Argeş, Atletico Timişoara, ASC Demian Sibiu şi CSU Craiova.
„Cupa Speranţelor se va încheia, week-endul acesta, cu meciuri pentru copiii născuţi în anul 2004. Vor participa şase sau opt echipe. Din punctul meu de vedere, dar şi al antrenorilor care au venit la Vâlcea, competiţia a avut un grad ridicat de dificultate. Stoichiţă a zis că îi place tare mult la Vâlcea şi face tot posibilul să ajungă şi weekendul acesta. Din partea Federaţiei, vor mai veni Jean Vlădoiu şi Miodrag Belodedici”, a precizat antrenorul Narcis Enăchescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button