Box

Mircia Gutău primeşte vizita conducerii Federaţiei Europene de box

Directorul Executiv al EUBC, Aleksandr Egorov şi supervizorul AIBA, Waldemar Mencel se vor întâlni, săptămâna aceasta, cu primarul Mircia Gutău. Scopul vizitei în Râmnic a celor doi oficiali este de a pune la punct ultimele detalii cu privire la organizarea Campionatului European de box la cadeţi, programat în Sala Traian, în a doua jumătate a lunii iulie. Peste 300 de boxeri din 32 de ţări vor veni în oraşul nostru, pentru o competiţie de zile mari. „La Rm. Vâlcea, va veni toată conducerea FR Box. Zilele trecute, am stat de vorbă cu preşedintele de onoare al Federaţiei, Mihai Leu, care şi-a anunţat şi el prezenţa. Vrem să fim lăudaţi, la final, pentru buna organizare a acestui campionat”, a declarat vâlceanul Gabriel Udubaşa, preşedintele Comitetului Local de Organizare a Campionatului European. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button