Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

„Mircea cel Bătrân” a câştigat faza judeţeană la tetratlon şi pentatlon

Sâmbătă, s-a încheiat faza judeţeană la tetratlon şi pentatlon. La tetratlon, din cadrul Olimpiadei Gimnaziilor, au participat patru echipe, iar, pe podium, au urcat, pe primul loc, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, iar, pe 2 şi 3, s-au situat şcolile din Stroeşti şi, respectiv, Pietrari. De precizat că în echipa de la „Mircea cel Bătrân”, la masculin, au făcut parte Vlad Mocioacă, Robert Popa, Andrei Iana şi Adrian Vladu, în timp ce, la fete, au concurat Medeea Muşulete, Eliza Stanciu Baboiu, Carina Gavrilă şi Irina Gaiţă, La pentatlon, din cadrul ONSŞ, locul I a fost obţinut tot de “Mircea cel Bătrân”, colegiu cu tradiţie în atletism. Echipa de băieţi a fost alcătuită din Andrei Mărcoiu, Gherghe Duţă, Eduard Zaharia, Gabriel Voicu şi Petru Duţă, în timp ce echipa de fete le-a avut în componenţă pe Ioana Mircea, Alexandra Pufu, Roxana Popescu, Alina Proteasa şi Andreea Novăceanu. „Joi, va avea loc, pe stadionul CSŞ, faza judeţeană la cross ONSŞ. De precizat că faza zonală la pentatlon va avea la Piteşti, pe 7, 8 şi 9 aprilie, iar faza zonală la tetratlon se va desfăşura la Rm. Vâlcea, în perioada 29-30 aprilie. Aş dori să-i mulţumim, cu acest prilej, domnului Constantin Vlaşcu, preşedintele AJSPT Vâlcea, pentru că a acordat diplome şi trofee copiilor”, a declarat profesorul Mihai Şoimi, delegatul IŞJ Vâlcea pentru organizarea competiţiilor. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button