DiverseAlte sporturi

Ministrul Bogdan Matei: În 2019, sportul românesc va avea buget dublu! Vești bune și pentru Vâlcea!

Potrivit unui comunicat al MTS, în 2019, sportul românesc va avea un buget dublu față de anul trecut. Astfel, Guvernul va aloca 658 de milioane de lei, cu 95 la sută mai mult decât în 2018, când Ministerul a avut la dispoziție 356 de milioane. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Bogdan Matei, care a adus vești excelente și pentru sportul vâlcean. „O bună parte din bani va merge către investițiile din infrastructură. Și la Vâlcea, din discuțiile purtate cu Bogdan Marinescu, directorul DSTJ, avem în plan modernizarea taberelor școlare și aducerea lor la cele mai înalte standarde. Vom acorda fonduri în plus și pentru cluburile sportive, care vor primi cu cel puțin 40 la sută mai mult, pe fiecare secție în parte. Este și cazul clubului Chimia”, a declarat Bogdan Matei, în exclusivitate pentru ziarul ARENA VÂLCEANĂ.

Printre cei care l-au felicitat pe ministrul vâlcean pentru că a insistat pentru suplimentarea bugetului dedicat sportului românesc s-au numărat Bogdan Marinescu, șeful DSTJ, și Lelioara Alexandrescu, directoarea clubului Chimia. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button