Diverse

Minerul Costeşti – Flacăra Horezu, meciul săptămânii în fotbalul judeţean

• se joacă în Zăvoi

Miercuri, 14 august, Minerul Costeşti şi Flacăra Horezu se vor întâlni în turul secund al fazei naţionale a Cupei României. Partida va avea loc de la ora 17.30, pe stadionul „Municipal” din Zăvoi. Favorită la calificare este clar Flacăra Horezu, însă nu întotdeauna cei consideraţi mai buni câştigă. S-a demonstrat acest lucru şi în precedentul meci disputat de Minerul Costeşti în Cupa României, contra celor de la Unirea Bascov. Trupa lui „Ţeţe” Vlădoi a reuşit să elimine din competiţie formaţia argeşeană. Rămâne de văzut dacă deznodământul va fi similar şi acum.

„Jucăm contra unei echipe bune. Sper să ne ridicăm la nivelul celor de la Flacăra Horezu. Pentru noi, e binevenit încă un meci oficial, cu o echipă de nivel superior. Ne ajută să ne pregătim mai bine pentru campionat. Suntem conştienţi că nu avem cum să luăm noi cupa, însă tratăm cu seriozitate orice competiţie în care suntem angrenaţi”, a precizat antrenorul formaţiei Minerul Costeşti, Marius Vlădoi. În partida de miercuri, acesta ar putea evolua din nou împotriva fiului său, Denis, portar la Flacăra Horezu. „Nu ştiu dacă mă voi întâlni miercuri cu Denis pe teren. Nu ştiu dacă va fi el între buturi la Flacăra şi nici dacă antrenorul de la Costeşti va miza pe mine. Oricum, 90 de minute, nu ne cunoaştem”, a glumit „Ţeţe”. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button